Luni, 30 martie 2026, între orele 14:30 și 17:30, zona pietonală din parcul „Nichita Stănescu” din Ploiești va găzdui un eveniment dedicat comunității locale, organizat în cadrul campaniei „FII DIFERIT, FII INFORMAT”.

Participanții sunt invitați să ia parte la o serie de activități variate, precum ateliere de creație, demonstrații sportive, dar și sesiuni informative și de prevenție, menite să promoveze un stil de viață sănătos și conștientizarea unor aspecte importante pentru societate.

Evenimentul este organizat de publicația online INFO PLOIEȘTI CITY, cu sprijinul mai multor instituții locale, printre care Primăria Municipiului Ploiești, SGU Ploiești, BCCO Ploiești, ANITP Prahova, Penitenciarul Ploiești, Poliția Locală Ploiești, IJJ, IJP și ISU Prahova.

La organizare contribuie și numeroase asociații și cluburi sportive, precum „Întoarce-te la sport”, Asociația Sindrom Down Ploiești, Asociația Antreprenorilor de Fapte Bune, ASCHF-R Filiala Prahova, ACS Dinamo Victoria Ploiești, Sasori Fitness-Karate Ploiești și Florin Ghiță Academy.

Evenimentul beneficiază și de susținerea mai multor parteneri media locali. Pentru mai multe informații despre campanie, cei interesați pot accesa pagina dedicată de pe Facebook, dând click aici.

DADA TV

View all posts

Add comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *