După perioada aglomerată dedicată mărțișoarelor, mulți ploieșteni se întreabă ce cadou ar putea oferi de 8 Martie – Ziua Internațională a Femeii. Pentru cei rămași fără inspirație, o soluție poate fi găsită chiar în centrul orașului.
Alice și Cristian au pregătit, după aproape un an de muncă și pregătiri, o serie de creații care pot deveni cadoul ideal pentru această zi specială. Produsele lor sunt gândite pentru a aduce bucurie mamelor, bunicilor sau chiar cadrelor didactice, iar fiecare obiect poate fi personalizat astfel încât persoana care îl primește să se bucure de un dar unic.
Printre produsele disponibile se regăsesc felicitări personalizate, brelocuri, căni sau diverse obiecte decorative, fiecare dintre ele putând transmite un mesaj special. Personalizarea transformă aceste obiecte în cadouri cu adevărat memorabile, menite să exprime recunoștință și apreciere.
„Ne-am dorit ca fiecare cadou să spună o poveste și să fie oferit cu emoție”, spun cei doi creatori.
Pentru a fi cât mai aproape de oameni, Alice și Cristian și-au amenajat un stand în centrul municipiului Ploiești, în cadrul târgului special organizat de municipalitate cu ocazia sărbătorilor de primăvară.






















Add comment