
Asociația Un Strop de Fericire anunță lansarea proiectului „Escape Bullying”, un demers dedicat prevenirii și combaterii bullying-ului, violenței și discriminării în școlile din județul Prahova, printr-o abordare integrată care implică direct elevii, părinții, profesorii și experți în domeniu. Inițiativa vizează crearea unui mediu școlar incluziv în minimum 10 școli partenere din județul Prahova, în cadrul proiectului urmând să fie implicați minimum 600 de elevi, 80 de profesori, 20 de experți din școli și ONG-uri partenere și 300 de părinți.
Proiectul „Escape Bullying” este implementat de Asociația Un Strop de Fericire, în cadrul Programului SAVE („School Anti-Violence Ecosystem”), coordonat de Fundația World Vision România și cofinanțat de Uniunea Europeană. Durata proiectului este 1 februarie – 31 iulie 2026, iar valoarea grantului – 10.000 euro.
Proiectul „Escape Bullying” are ca scop prevenirea și combaterea bullying-ului, violenței și discriminării în școli, printr-o abordare integrată care implică direct elevii, părinții, profesorii și experți în domeniu. Acest obiectiv va fi atins prin sesiuni de formare dedicate profesorilor și experților, coordonate de un psiholog acreditat, care vor acoperi teme precum tipurile de bullying, procedurile de raportare, gestionarea conflictelor și utilizarea metodelor nonformale pentru conștientizarea fenomenului.
De asemenea, în școlile partenere vor avea loc activități cu copiii, realizate de psihologi. Bazate pe abordarea nonformală, aceste activități utilizează jocul de tip Escape Room pentru conștientizarea și prevenirea situațiilor de bullying. Proiectul încurajează multiplicarea activităților prin intermediul copiilor participanți, prin componenta „Elevi pentru elevi”, care presupune activități de conștientizare și prevenție propuse și realizate de copii, sub îndrumarea profesorilor.
Vor avea loc, de asemenea, sesiuni de informare integrate în ședințele cu părinții, care vor aborda formele de bullying, semnele de alarmă și instrumente practice pentru sprijinirea copiilor și pentru îmbunătățirea colaborării cu școala.
În cadrul proiectului vor fi create și utilizate materiale bazate pe joc și metode nonformale – Escape Box-uri și carduri de acțiune – menite să ajute la recunoașterea formelor de bullying și la prevenirea acestora, diferențiate pe categorii: copii, cadre didactice și părinți.
Proiectul prevede și organizarea Galei Antiviolență „Școli fără frică”, în cadrul căreia vor fi premiați elevii și profesorii implicați, iar rezultatele proiectului vor fi prezentate comunității locale și școlilor. Cu această ocazie, vor fi diseminate rezultatele proiectului în comunitate, școli și ONG-uri partenere.
Școlile care vor beneficia de proiect sunt:
- Școala Gimnazială Măgurele
- Școala Gimnazială Comuna Vâlcănești
- Școala Gimnazială „Elena Doamna” Ploiești
- Școala Gimnazială „Laurențiu Fulga” Comuna Fulga
- Școala Profesională Comuna Bălțești
- Școala Gimnazială „Eroilor” Comuna Lipănești
- Școala Gimnazială Comuna Gura Vitioarei
- Școala Gimnazială „Henri Mathias Berthelot” Ploiești
- Liceul Tehnologic „Teodor Diamant” Boldești-Scăeni
- Școala Gimnazială „Gheorghe Costescu” Aluniș
Proiect derulat de:

Finanțat de Uniunea Europeană. Opiniile și punctele de vedere exprimate aparțin exclusiv autorului/autorilor și nu reflectă în mod necesar opiniile Uniunii Europene sau ale Fundației World Vision România. Uniunea Europeană și Fundația World Vision România nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.





Add comment