Într-o perioadă în care lumea pare mai nesigură ca niciodată, iar autoritățile recunosc deschis că doar un mic procent din populația județului Prahova ar avea acces la un adăpost în caz de conflict armat, este cu atât mai dureros să vorbim despre ceea ce am avut și am pierdut cu indiferență.
Cu câțiva ani în urmă, am descoperit în vecinătatea fostei uzine “1 Mai” un loc pe care puțini îl mai știau: un adăpost antiatomic uriaș, construit în perioada comunistă. Era amplasat la peste 15 metri sub pământ, dotat cu sisteme de ventilație, camere blindate, rezerve de oxigen, măști, generatoare și o întreagă rețea de încăperi pregătite pentru scenariile cele mai sumbre ale Războiului Rece.
Am filmat totul atunci, mi s-a părut important să documentez, să arăt că există. Clipul poate fi văzut aici:
Îmi pare bine acum că am făcut asta aflând că, între timp, buncărul a fost complet distrus. Nu a fost conservat, nu a fost transformat într-un muzeu, nici măcar menținut ca rezervă de urgență. Azi, acel loc nu mai există. A rămas doar în imagini.
Mă întreb cât de mult ar fi contat să-l păstrăm? Într-un județ în care nu avem aproape deloc adăposturi pentru populație, într-un oraș cu istorie industrială și risc strategic, am pierdut o piesă de patrimoniu, dar și șansa de a fi mai pregătiți, mai lucizi, mai responsabili. Poate că nu putem da timpul înapoi. Dar putem începe să ne pese. Să ne pese de ce lăsăm în urmă, de ce mai putem salva și de ce avem nevoie pentru a ne simți în siguranță într-o lume tot mai fragilă.
Add comment