Clopoțelul a sunat astăzi printre glasurile vesele ale elevilor din satul Găgeni, comuna Păulești, marcând un nou început pentru comunitate. După un amplu proces de modernizare, unitatea de învățământ și-a deschis porțile cu săli de clasă moderne și spații atractive de învățare, pregătite să ofere condiții la standarde actuale pentru toți copiii.

Ceremonia de deschidere a avut loc într-un cadru festiv, în prezența unui sobor de preoți care au sfințit noul spațiu educațional, dar și a autorităților locale și județene, alături de cadre didactice, părinți și elevi.

Primarul comunei Păulești, Sandu Tudor, s-a declarat încântat de finalizarea investiției, subliniind că educația a reprezentat una dintre prioritățile mandatului său. În paralel cu lucrările de modernizare, un alt proiect important a permis dotarea școlii, chiar la momentul inaugurării, cu bănci noi și dispozitive inteligente, menite să sprijine procesul educațional modern.

Cei mai entuziasmați au fost însă elevii, care abia au așteptat să își revadă colegii și să descopere clasele frumos decorate și echipate.

Noua școală va deveni în perioada următoare un spațiu educațional important și pentru elevii din Păulești, care vor învăța aici temporar, întrucât și unitatea lor de învățământ urmează să intre într-un amplu proces de modernizare. Astfel, investiția realizată la Găgeni va deservi întreaga comunitate, oferind copiilor un mediu sigur, modern și prietenos pentru educație.

Daniel Costache

View all posts

Add comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *