Organizatorii Festivalului Internațional de Poezie Nichita Stănescu par să nu fi înțeles nimic din semnalul de alarmă tras anul trecut, când am vorbit despre organizarea discretă, promovarea modestă și distribuția aproape neschimbată. Ne-am fi așteptat să vedem o viziune nouă, capabilă să redea relevanța acestui festival și să-l readucă, în timp, la prestigiul de care s-a bucurat la primele ediții.
Din păcate, și anul acesta singurul aspect notabil rămâne contribuția editorială a lui Nicolae Băciuț, autor prolific și editor al publicației “Vatra Veche”, care, cu eforturi personale și resurse proprii, continuă să aducă în atenție opera și personalitatea lui Nichita Stănescu prin volume și ediții speciale. Fără sprijin consistent, dar cu o pasiune incontestabilă, acesta pare să fie unul dintre puținii care mai cred în menirea reală a festivalului.
Vorbim despre un festival care, cândva, transforma Ploieștiul într-o veritabilă capitală culturală, dar care a devenit o activitate bifată anual de autoritățile județene, fără entuziasm sau implicare reală. Un eveniment ce ar fi trebuit să fie un omagiu adus lui Nichita Stănescu și o platformă de promovare a valorilor culturale autohtone s-a transformat într-un exercițiu de rutină, la care participă, în mare parte, aceiași invitați în fiecare an. Premiile, cândva râvnite, și-au pierdut orice relevanță.
Este grăitor pentru interesul organizatorilor și faptul că programul manifestărilor a fost făcut public abia cu două zile înaintea evenimentului, și asta doar după ce a fost solicitat pe mai multe căi. Acest detaliu subliniază, încă o dată, lipsa de transparență și dezinteresul pentru impactul real al festivalului.
Astfel, deși festivalul are loc în apropierea datei de naștere a lui Nichita Stănescu, atmosfera este mai degrabă una de comemorare. În loc să atragă noi generații de cititori și creatori, evenimentul s-a transformat într-un ritual anost, unde aceleași persoane se reunesc pentru a-și împărtăși aceleași amintiri.
În timp ce alte evenimente culturale din țară reușesc să se reinventeze și să atragă noi generații, acest festival rămâne blocat în timp, fără direcție și fără un impact real. În absența unor schimbări majore, riscul este ca Nichita Stănescu să fie comemorat an de an printr-un eveniment care, în loc să-l onoreze, contribuie la uitarea sa.
Notă: Textul se referă strict la Festivalul Internațional de Poezie Nichita Stănescu, care nu trebuie confundat cu alte manifestări dedicate poetului în această perioadă, ai căror organizatori depun totuși eforturi pentru a implica activ tânăra generație și a menține vie imaginea lui Nichita Stănescu.
Ca să evit întrebarea cu ce drept vorbesc, reiterez faptul că sunt unul dintre cei care m-am dedicat promovării lui Nichita Stănescu şi a opere sale. Practic m-am zbătut să recuperăm casa familiei Stănescu şi să o transformăm în Casă memorială, am făcut eforturi considerabile pentru strângerea fondurilor pentru edificarea bustului monumental al poetului, am scris cărţi pentru promovarea poetului şi nu mai continui ca să nu par infatuat. Ce se îmtâmplă acum este o blasfemie. Dacă la primul festival – când se numea pe drept international – au fost prezenţi 10-15 ambasadori, scriitori importanți din ţară şi străinătate, profesorul, academicianul, criticul şi istoricul literar Eugen Simion – prezent ani mulţi, practic până la moarte, şi un ajutor subsanţial mai ales prin alegerea premiaților, personalități ai lumii literare. Acum? Nicio popularizare, niciun afiş, pensionarul Ctin. Stere care a îngropat festivalul este în continuare menţinut. Pare totul o afacere de grup – un grup de amatori. Cineva trebuie să intervină, ministerul culturii, uniunea scriitorilor, altfel festivalul va suferi. Felicităi domnului Claudius Dociu pentru permanenta preocupare. (Groşescu Ioan-prof, jurnalist, scriitor, membru al UZP, Cetăţean de Onoare al municipiului Ploieşti