Elevii, părinții și profesorii de la Școala Gimnazială „Ioan Alexandru Bassarabescu” din Ploiești au parte, în fine, de o veste bună. Primăria Ploiești a eliberat ieri autorizația de construcție pentru viitoarea școală modulară, iar astăzi viceprimarul Zoia Staicu a semnat ordinul de începere a lucrărilor.

Potrivit documentului, lucrările vor debuta pe 14 octombrie, valoarea totală a investiției fiind de aproape 3 milioane de lei. Noua școală modulară va găzdui o parte dintre elevii unității de învățământ până când municipalitate va reuși să construiască un corp suplimentar de clădire.

În cadrul emisiunii Știi ce zic! de la DADA TV, viceprimarul Zoia Staicu a declarat că autoritățile locale se vor mobiliza pentru ca noua construcție să fie funcțională cât mai rapid:

„Ne dorim ca lucrările să avanseze într-un ritm alert și să oferim elevilor condiții cât mai bune. Totuși, cel mai probabil, copiii vor putea începe cursurile în școala modulară abia din viitorul an școlar”, a precizat Zoia Staicu.

Viceprimarul a mai explicat că, până atunci, containerele care vor constitui școala modulară vor fi racordate la toate utilitățile necesare, urmând să fie amenajate și dotate complet pentru desfășurarea procesului educațional în condiții optime.

DADA TV

View all posts

Add comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *