Performanța nu apare peste noapte. Ea se construiește în fiecare zi, prin muncă, determinare și ambiție. Scrimerii de la C.S. Petrolul Ploiești demonstrează constant acest lucru, reușind să se remarce la competiții importante, atât în țară, cât și în străinătate.
La Wratislavia Challenge, desfășurat la Wroclaw, în Polonia, și ajuns la cea de-a 48-a ediție, sportivii ploieșteni au obținut rezultate remarcabile. Andreea Pelaghie a urcat pe podium, ocupând locul 3 la categoria U11 și aducând acasă medalia de bronz. Totodată, Alesia Pelaghie s-a clasat pe locul 20 la categoria U15, într-o competiție extrem de disputată.
Rezultatele bune au continuat și pe plan național. În acest week-end, la București, s-a desfășurat Campionatul Național de Tineret U23, unde tinerii sportivi ai clubului ploieștean au demonstrat că fiecare oră de antrenament contează.
Deși sunt mai mici ca vârstă decât majoritatea adversarilor, aceștia au reușit clasări onorabile: Antonia Stănescu, componentă a lotului național al României, a ocupat locul 12 la doar 14 ani, Daria Cornea s-a clasat pe locul 19 la 15 ani, iar Matei Negrea a încheiat competiția pe locul 13, la doar 16 ani.
Aceste rezultate sunt rodul muncii susținute și al pasiunii pentru scrimă, dar și al pregătirii riguroase desfășurate sub îndrumarea antrenorului Claudiu Moldanschi, în moderna sală de scrimă a clubului.
Performanța cere sacrificii, timp și perseverență, iar acești tineri sportivi dovedesc că viitorul scrimei ploieștene este promițător.











Add comment