de Alexandru OLTEANU
Biroul arheologului Bogdan Ciupercă nu impresionează prin decor, ci prin multitudinea dosarelor și „bogăția” aflată între paginile lor. Aici vezi cum arată una dintre paginile de istorie ale Prahovei. Cum deschizi ușa biroului nu ai cum să nu observi un arbore genealogic uriaș al domnitorilor din Țara Românească și Moldova ce își întinde ramurile, cu chipuri de voievozi așezate ca într-o hartă a puterii. În acest birou mic trecutul stă mână în mână cu prezentul, într-un județ cu o istorie de mai mult de două mii de ani.
Bogdan Ciupercă, șeful Serviciului de Arheologie al Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, mă întâmpină la începutul unei zile obișnuite de lucru, cu bucuria de a-mi împartăși pasiunea sa pentru istorie și arheologie. Tonul lui calm dar ferm, arată obișnuința cu terenul, cu arhivele și cu responsabilitatea unei meserii pe cât de spectaculoase în percepția publică, pe atât de tehnice și solicitante în realitate.
De aici pornește dialogul cu Bogdan Ciupercă despre arheologia din Prahova, despre descoperirile recente, despre șantierele active, digitalizare, patrimoniu, resurse, și speranțe. Un dialog în care cercetătorul vorbește cu aceeași rigoare despre un obiect ceramic de 2.000 de ani, despre o necropolă medievală, despre legislație și despre viitorul unei meserii care se sprijină, în primul rând, pe pasiune.
„VREAU SĂ MĂ FAC ARHEOLOG” – DE LA ANII COPILĂRIEI LA FACULTATEA DE ISTORIE
Cine este omul din spatele arheologului? Cum a început povestea dumneavoastră cu arheologia? A fost o alegere rațională sau o chemare?
Am avut șansa să am niște părinți cărora le plăcea să călătorească prin țară, să descopere locuri. Cu ei am ajuns la cetăți, la mănăstiri, în locuri cu istorie. M-a atras povestea acestor locuri. La un moment dat mi-am pus întrebarea, cine se ocupă de cunoașterea și de studierea unei cetăți – cetatea Neamțului, cetatea Sucevei, Poenari? Răspunsul a fost simplu – arheologul. De acolo a pornit scânteia. Am început să caut ce face, concret, un arheolog.
Vorbim de anii adolescenței?
Vorbim de clasa a VIII-a, de momentul acela în care toți absolvenții de gimnaziu sunt întrebați: „Ce vrei să te faci când vei fi mare?”. Atunci am spus clar că vreau să devin arheolog. Am avut și șansa unei profesoare de istorie foarte dedicate copiilor și meseriei, doamna Vasile, la Școala Generală din Plopeni. Sunt prahovean, născut la Plopeni, mutat de mulți ani în Ploiești. Am absolvit liceul „Mihai Viteazul” din Ploiești, apoi Facultatea de Istorie a Universității din București. În perioada liceului, pornind de la dorința de a cunoaște, am început să citesc din ce în ce mai mult. Treptat, dorința de a face arheologie s-a conturat clar. Așa a fost începutul. După aceea viața profesională a adus alte responsabilități, alte tipuri de activități, dar nucleul a rămas arheologia.
Astăzi sunteți șeful Serviciului de Arheologie din cadrul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova.
Funcția pe care o ocup astăzi este rezultatul unui parcurs care a început din pasiune, încă de vremea liceului așa cum am spus, și care s-a consolidat prin studiile universitare și prin anii petrecuți în șantiere arheologice din județ. Fiecare piesă inventariată, fiecare descărcare de sarcină arheologică, fiecare sit documentat înseamnă încă o pagină clară în istoria acestui județ.
HARTA PRAHOVEI, REGELE CAROL I ȘI UN BIROU PLIN DE DOSARE
Există un obiect în biroul dumneavoastră care spune cel mai mult despre cine sunteți? Mă uit în jur, la hărți, la fotografii…
În general, încerc să mă înconjor, în spațiul de lucru, de lucruri care sunt utile și relevante pentru ceea ce fac. Am o hartă a județului Prahova, pentru că județul este preocuparea noastră zilnică a mea, a colegilor mei. Am și o fotografie a regelui Carol I, pentru care am un respect deosebit. Îl consider unul dintre oamenii care au contribuit decisiv la dezvoltarea României moderne, la ceea ce suntem noi astăzi, prin foarte multe lucruri pe care le-a făcut, inclusiv prin rolul său în câștigarea independenței.
Discuția noastră are loc la câteva zile după 1 Decembrie, ziua națională, deci contextul este cu atât mai potrivit.
Arheologul nu este desprins de restul istoriei. Arheologia este o parte a felului în care cunoaștem istoria unor comunități, istoria unor oameni, ceea ce s-a întâmplat în aceste locuri, chiar și în perioade pentru care nu avem documente scrise.
PRAHOVA – JUDEȚUL CU APROAPE O MIE DE SITURI ARHEOLOGICE
Cum arată Prahova din punct de vedere arheologic?
Din acest punct de vedere, Prahova este unul dintre județele foarte bogate în situri arheologice și monumente istorice. Avem aproape o mie de situri repertoriate. O parte dintre ele sunt incluse în Repertoriul Arheologic Național, altele sunt în curs de includere. Identificarea de noi situri este o activitate continuă. Descoperirile pot fi întâmplătoare, un buldozer care aduce la lumină un fragment de zidărie, un localnic care găsește un obiect, sau rezultate ale cercetărilor de teren pe care le facem noi, în mod programat.
Când lucrăm într-o zonă, ne planificăm să vedem și locuri aflate în vecinătatea siturilor cunoscute sau spații în care bănuim, pe baza condițiilor naturale și istorice, că ar putea exista situri, terase protejate, în apropiere de surse de apă, zone cu resurse exploatabile.
Așa începe efectiv munca arheologului, de la ipoteze, de la premize istorice și geografice, în cazul de față despre Prahova.
Da. Munca de teren este o componentă esențială a activității arheologului, fie că vorbim de cercetare sistematică, fie de cercetare preventivă.
DOUĂ LUMI: CERCETAREA SISTEMATICĂ ȘI CERCETAREA PREVENTIVĂ
Cum se împart, concret, tipurile de cercetare?
Avem, în primul rând, cercetarea sistematică, programată, așa cum o numește și legislația, adică săpături în situri aflate în planul de cercetare al instituției noastre, Târgșorul Vechi, Valea Budureasca, Urlați, Șoimești–Ceptura și altele. În al doilea rând, există cercetarea preventivă. Aceasta este generată de investiții precum lucrări de infrastructură, construcții civile, rețele de utilități și așa mai departe. Atunci când aceste lucrări pot afecta un sit arheologic sau o zonă cu potențial arheologic, intervine arheologul, cercetare preventivă. Scopul este descărcarea de sarcină arheologică a terenului, cu salvarea informației esențiale.
IARNA LA BIROU, VARA PE ȘANTIER
Ce înseamnă munca dumneavoastră într-o zi obișnuită?
Depinde foarte mult de anotimp. Iarna este, de regulă, o perioadă de birou. După ce ai făcut muncă de teren, trebuie să prelucrezi informația, să sistematizezi datele, să elaborezi rapoarte de cercetare arheologică, să inventariezi piesele descoperite. Arheologia este un domeniu care îmbogățește permanent patrimoniul cultural național. Obiectele descoperite, de la simple potcoave, amnare sau fragmente de ceramică folosite în viața de zi cu zi, până la piese spectaculoase ajung în depozitele muzeului și devin, eventual, piese de expoziție permanentă sau temporară.. Finalitatea este aceeași, să prezentăm publicului lucruri noi, bine documentate, despre trecutul acestor locuri.
În acest moment, suntem la început de decembrie. Există șantiere deschise în Prahova?
Nu, în această perioadă nu mai avem șantiere active. Arheologia depinde de condițiile meteorologice. Nu poți săpa când plouă mult sau când este foarte frig, pentru că se degradează atât stratigrafia, cât și artefactele. Scopul nostru este să obținem informație de calitate, să înțelegem contextul în care au fost depuse obiectele și artefactele.
Un sit arheologic este locul în care oamenii care au trăit înaintea noastră cu sute sau chiar mii de ani în urmă, au lăsat urme – locuințe, ateliere, gropi menajere, gropi săpate pentru extragerea pământului. Toate acestea trebuie observate și înregistrate cu grijă.
NECROPOLA DE LÂNGĂ TÂRGȘORUL VECHI
Care este cea mai recentă descoperire arheologică importantă din acest an, în Prahova?
Anul acesta a fost destul de bogat din punct de vedere arheologic. Pe lângă cercetările sistematice derulate împreună cu colegii mei la Târgșorul Vechi, la Budureasca, la Urlați sau la Șoimești–Ceptura, au existat și numeroase cercetări preventive.
Colegul meu Alin Frînculeasa a condus mai multe cercetări pe teren, alături de alți colegi din muzeu. Un rezultat important îl reprezintă cercetarea colegilor de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, în zona Târgșorului Vechi. A fost o cercetare arheologică preventivă, generată de proiectul unei viitoare exploatări de agregate minerale. Cu această ocazie a fost descoperită o necropolă datată aproximativ în preajma anului 1000.
Nu este foarte bogată din punct de vedere al inventarului arheologic, dar este una dintre cele mai mari necropole din această perioadă cercetate în Muntenia – vorbim de aproximativ 160 de morminte. Materialul este în curs de prelucrare și analiză. Se vor face și datări cu carbon 14, pentru a obține o cronologie mai precisă.
Din câte știm, este una dintre cele mai numeroase necropole de acest tip cercetate vreodată în Muntenia și oferă informații importante despre populația care a locuit în această zonă în jurul anului 1000, deci la limita dintre secolul al X-lea și secolul al XI-lea.
INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ ȘI ARHEOLOGIA
Pentru că vorbim de metode moderne, se regăsește inteligența artificială în activitatea dumneavoastră?
Eu personal nu am folosit, până acum, inteligența artificială în munca mea. Nu văd cum ar putea ea să înlocuiască munca arheologului pe teren. Săpatul, observația stratigrafică, deciziile din șantier, interpretarea contextelor, toate acestea presupun prezență umană. Pe viitor, este posibil ca inteligența artificială să fie utilă pentru documentare, căutare mai rapidă în literatura de specialitate, identificarea unor analogii pentru piese sau situații arheologice similare. Dar munca de teren, interacțiunea directă cu situl, nu cred că pot fi înlocuite.
BUCURIA DESCOPERIRILOR MĂRUNTE
Există o descoperire aparent mică, dar care v-a marcat?
Pentru arheolog, toate descoperirile sunt importante. Chiar dacă, pentru cineva care nu este din domeniu, un obiect poate părea nespectaculos, o simplă oală de lut găsită întreagă, care a rezistat timpului și condițiilor de depunere, poate fi o mare bucurie. Este acel sentiment de a scoate la lumină un obiect folosit de oameni care au trăit cu foarte mulți ani înaintea noastră. Fiecare astfel de descoperire aduce o piesă în plus la puzzle-ul istoric.
PATRIMONIU ÎN FORMAT DIGITAL – FILMĂRI CU DRONA ȘI SCANĂRI 3D
Ați menționat, în dialogul nostru despre proiectul de digitalizare. Ce a însemnat el concret?
Acest proiect a fost gândit tocmai pentru a face mai accesibilă cunoașterea locurilor unde se află situri arheologice și vestigii. Nu toate sunt cetăți impunătoare. Unele sunt dealuri împădurite sau terase pe care, astăzi, se lucrează pământul. Proiectul a urmărit să arate spațiul în care au fost descoperite anumite obiecte aflate acum în muzeu, așa-numitul „hinterland” al siturilor. Pe site-ul muzeului există o expoziție virtuală realizată în cadrul acestui proiect. Am realizat filmări cu drona pentru a arăta siturile din perspectivă aeriană și felul în care se încadrează ele în peisajul actual. În paralel, au fost scanate 3D un număr important de artefacte, piese arheologice din colecțiile muzeului.
Aceste piese pot fi accesate online de oricine, de oriunde. Scanarea 3D oferă o imagine mult mai completă decât simpla expunere în vitrină. Vizitatorul unui muzeu vede, de regulă, obiectul într-o poziție fixă, uneori dintr-un singur unghi, cu un text descriptiv mai mult sau mai puțin detaliat. Prin expozițiile virtuale, publicul poate roti obiectul, îl poate privi din toate părțile, poate vedea detalii greu vizibile în vitrină. Faptul că poți accesa aceste modele 3D de oriunde, fără să vii neapărat la Ploiești, reprezintă o deschidere mare către public.
Pe lângă această componentă online, va exista și o expoziție clasică, care va putea fi vizitată în prima parte a anului viitor. Unele dintre piesele scanate sunt deja în expoziția permanentă; printr-un simplu cod, vizitatorul poate accesa modelul 3D și informații suplimentare.
PROIECTE ȘI ȘANTIERE PENTRU ANUL VIITOR
Ce proiecte aveți pentru anul viitor, din perspectiva Serviciului de Arheologie?
Ne dorim să continuăm cercetările sistematice la Târgșorul Vechi, la Budureasca, Urlați, Șoimești. Este posibil să deschidem și șantiere noi, dar acest lucru depinde de timp și de resursa umană.
Pe lângă cercetările programate, apar inevitabil cercetările preventive generate de investiții, acestea nu pot fi planificate încă de acum, dar trebuie tratate cu prioritate, pentru că ele sunt legate de protejarea patrimoniului.
Vrem să continuăm și proiectul de digitalizare, să adăugăm piese spectaculoase, să extindem accesul publicului la patrimoniu prin mijloace digitale. Ne gândim și la expoziții temporare noi, dar, din nou, totul este legat de timp și de numărul de oameni. Colectivul nu este foarte numeros, iar solicitările sunt multe.
Cercetările preventive au, de multe ori, și un efect pozitiv suplimentar, ne duc în zone în care, altfel, poate nu am fi ajuns. Un exemplu este situl descoperit anul trecut în zona centurii ocolitoare a orașului Mizil, unde, la lucrările de diagnostic arheologic, a fost identificată o așezare de la sfârșitul epocii bronzului și începutul primei epoci a fierului. Nivelul arheologic era la peste 80 de centimetri adâncime. Fără această investiție, nu am fi știut că situl există.
TINERII ȘI MESERIA DE ARHEOLOG
Spuneați că totul a pornit din pasiune. Cum pot fi aduși tinerii spre această meserie? Cum vedeți, în acest context, învățământul de istorie din România?
În școala românească, numărul de ore de istorie a scăzut de-a lungul timpului. Acesta este un prim factor. Al doilea este cel financiar. Meseria de arheolog nu este una foarte bine plătită, raportat la efortul depus, și atunci nu este neapărat atractivă pentru tineri. Nu avem un învățământ arheologic separat de cel de istorie, cum există în alte țări. Arheologii provin, de regulă, din facultățile de istorie, uneori din cadrul unor secții de arheologie, alteori prin specializare ulterioară. Multă vreme, și într-o măsură este valabil și astăzi, meseria se transmite pe modelul „magisterului”: un profesor sau un arheolog cu experiență coordonează un șantier important, iar studenții vin acolo în practică și învață direct pe teren. Atât eu, cât și colegii mei, am avut studenți pe șantierele noastre – de la Universitatea din București, Universitatea „Valahia” din Târgoviște, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Unii au ales să meargă spre arheologie, alții nu, deși le-a plăcut. Într-o lume în care confortul imediat și siguranța financiară sunt foarte importante, arheologia nu este printre primele opțiuni.
Din felul în care vorbiți se simte că puneți multă pasiune în ceea ce faceți. Ce mesaj ați da unui tânăr care se gândește la această meserie?
Meseria de arheolog este o meserie provocatoare. Poate nu este atractivă din punct de vedere financiar, mai ales la început, dar îți oferă satisfacții pe termen lung. Nu este o meserie în care să te plictisești. Ești tot timpul în căutare de informații noi, în fața unor situații noi. Arheologia are și părți frumoase, și părți mai grele, mult teren, perioade petrecute departe de casă, condiții meteo uneori dificile.
De aceea, dacă nu ai pasiune, dacă nu îți place cu adevărat ceea ce faci, este greu să rămâi în această meserie.
FONDURI EUROPENE ȘI RESTAURAREA PATRIMONIULUI
Aproape în orice domeniu se vorbește astăzi despre fonduri europene. În zona de istorie și arheologie, în special în ceea ce privește muzeele din Prahova, cum stau lucrurile?
Muzeul Județean de Istorie și Arheologie, împreună cu Consiliul Județean Prahova, a accesat fonduri europene pentru restaurarea unor clădiri de patrimoniu. Muzeul are mai multe secții, iar majoritatea funcționează în clădiri istorice. Printre proiectele recente se numără Muzeul Memorial „Paul Constantinescu” din Ploiești, Muzeul Ceasului, Conacul Pană-Filipescu de la Filipeștii de Târg. Sunt clădiri emblematice, restaurate și incluse în circuitul turistic și cultural. În județ, la Breaza, conacul din centrul localității este în planurile primăriei pentru restaurare. La Mănăstirea Zamfira, conacul Zamfirei – jupânița care a dat numele mănăstirii este, de asemenea, vizat de proiecte de punere în valoare.
Trebuie să ținem cont și de contextul istoric, în perioada de dinainte de 1989, multe monumente nu doar că nu au fost protejate, ci au fost, practic, împinse spre ruină. Demolările din marile orașe, clădirile boierești lăsate intenționat în paragină – toate acestea au lăsat urme.
MESAJ CĂTRE PRAHOVENI
În încheiere, un mesaj pentru toti cititorii acestui material, din partea istoricului și arheologului Bogdan Ciupercă.
Îi invit pe prahoveni și pe toți cei interesați să fie alături de noi atunci când organizăm evenimente și expoziții. Să treacă pragul muzeelor, nu doar al Muzeului de Istorie și Arheologie din Ploiești, ci și al celorlalte secții din județ.
Vor descoperi lucruri interesante despre trecutul acestor locuri. Colegii mei arheologi, muzeografi și specialiști din alte domenii încearcă mereu să vină cu expoziții noi, cu informații actualizate, cu povești despre oameni și comunități care au trăit aici, în Prahova.
Vă mulțumesc și sper să ne revedem curând, pentru a continua această discuție despre istoria și arheologia județului.
Când ieși din biroul arheologului, vitrinele spre care poate ai trecut în grabă capătă alt sens. În spatele fiecărui vas de lut, al fiecărui fragment de frescă și al fiecărui obiect de metal stă un șantier, o echipă, ani de cercetare și mii de ore de muncă nevăzută. Prahova nu este doar un județ, ci un teritoriu dens în istorii suprapuse, de la daci și romani, la târgoveți, domnitori, negustori și comunități rurale.
Munca lui Bogdan Ciupercă și a colegilor lui exact asta face, leagă aceste straturi invizibile de prezent și le pune, la propriu, în fața publicului. Restul ține de noi: dacă rămânem doar în fața ecranului sau, din când în când, ne facem timp să împingem o ușă de muzeu și să lăsăm trecutul să ne mai spună câte ceva.
FOTO: Alexandru OLTEANU
Add comment