Alianța Franceză din Ploiești continuă activitățile din proiectul  „Prahova investește în tineri! Implicarea tinerilor în societatea contemporană deschisă spre viitor : Creativitate, Curaj, Colaborare !” Proiectul, finanțat din fonduri nerambursabile de către Consiliul Județean Prahova, se desfășoară în perioada iunie-noiembrie 2024 și are ca scop încurajarea participării active a tinerilor la viața cetății, asumarea responsabilităților individuale și de grup, conectarea reală la societate, contribuind cu creativitate, curaj și colaborare la dezvoltarea județului, în cadrul național şi european, pentru o societate deschisă spre viitor.         

Creativitatea are nevoie de instrumente ale noilor tehnologii, printre care Inteligența artificială.

Curajul promovează educația pentru activitatea antreprenorială.

Colaborarea subliniază importanța de a fi împreună, prin activitatea de voluntariat.    

Activitățile desfășurate până in prezent, conferințe şi ateliere, s-au bucurat de o participare numeroasă a tinerilor și a cadrelor didactice din județ. Urmează în data de 23 noiembrie festivalul lecturii, „Lire en fête”, eveniment organizat fără întrerupere de 30 de ani, care se bucură de o largă participare în rândul tinerilor.

Proiectul se încheie în ziua de 30 noiembrie, când așteptăm profesorii şi elevii la o conferință-atelier  cu tema: Stimuler la production écrite et orale en FLE avec l’IA. Invitatul nostru este domnul dr. Arunkumar Santhalingam, Directorul Institutului Internaţional Francofon pentru studierea Inteligenţei Artificiale, neuro-pedagogie şi didactică din Pondicherry, India.

Mulțumim partenerilor noștri pentru implicare : Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, Asociația Tinerii voluntari din Valea Călugărească, Asociația Euro Spirit Ploieşti, Fundația Judeţeană pentru Tineret Prahova, Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga”, Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova. Şi nu în ultimul rând, mulțumim tuturor Școlilor Gimnaziale, Liceelor şi Colegiilor Naționale din Județ care participă în număr impresionant la activitățile din proiect.

Menționăm că toate activitățile culturale şi educative ale Alianței Franceze din Ploiești beneficiază de Parteneriatul cu Instituția Prefectului-Prahova care ne face onoarea de a sprijini activitățile noastre, în beneficiul tinerilor din județul Prahova.  

Conf. univ. dr. Steluța COCULESCU

Director Alianța Franceză din Ploieşti

DADA TV

View all posts

Add comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *