Evenimentul va avea loc sâmbătă, 8 martie 2025, de la ora 12:00, la Muzeul de Artă ”Ion Ionescu-Quintus” din Ploiești. Protagoniști vor fi tinerii muzicieni Doris Iorga (oboi) și Daniel Dumitrașcu (pian), care pregătesc un program ce explorează iubirea prin muzică, de la delicatețe și visare până la pasiune și melancolie, prin lucrările compozitorilor Georg Philipp Telemann, Ludwig van Beethoven și Robert Schumann.
Notes on Love promite să fie nu doar un concert, ci o experiență emoționantă, invitând spectatorii să descopere diversitatea și complexitatea sentimentelor prin intermediul muzicii.
Intrarea este liberă, însă este necesar să vă rezervați locurile în sală accesând link-ul: https://forms.gle/EHCivBhSWs748jn19
Doris Iorga este o tânără oboistă care în prezent urmează cursurile de Masterat ale Universității de Muzică și Teatru ” Felix Mendelssohn Bartholdy” din Leipzig la clasa profesorului Nick Deutsch, iar începând din anul 2021 este șefă de partidă în cadrul orchestrei Filarmonicii „George Enescu” din București.

Ea este absolventă a Liceului de Artă „George Apostu” din Bacău la clasa prof. Delia Pană și prof. Stancu Emil. Studiile universitare de licență și masterat a Universității Naționale de Muzică București le-a urmat la clasa prof. Florin Ionoaia.
Printre marii muzicienii și artiști care i-au insuflat deosebită pasiune și inspirație pentru a-și desăvârși arta se enumeră Diethelm Jonas, Jean-Louis Capezzali, Qing Lin, Gundel Jannemann-Fischer, Henrik Wahlgren, Dudu Carmel, Bernhard Forck, Alex Klein,Doğa Saçılık, Barbara Stegemann, Pedro Diaz, Diego Dini Ciacci, Dorin Gliga și Hansjörg Schellenberger. Ansambluri și orchestre alături de care Doris concertează frecvent sunt Camerata Regală, Leipziger Symphonieorchester, Mecklenburgisches Staatstheater, Berliner Cappella, Filarmonica Banatul Timișoara, Orchestra Fundației Calea Victoriei și multe altele, iar din 2018 a fost membru colaborator a Operei Naționale București.
În calitate de solistă a concertat alături de Orchestra „George Enescu” București, Orchestra Filarmonicii „Serghei Lunchevici” Chișinău, Ansamblul Baroc „The Harmonious Blacksmith” București, Orchestra Filarmonicii „Mihail Jora” Bacău, Orchestra Filarmonicii din Pitești și New Hope Orchestra. În luna mai a acestui an o vom putea urmări progresul acestei artiste în ascensiune în desfășurarea concursului internațional „Prague Spring Competition” în cadrul căruia a fost selectată să participe.
Daniel Dumitrașcu este proaspăt absolvent al studiilor de licență, studiind la Academia Regală Daneză de Muzică din Copenhaga cu Emil Gryetsen și cu Maestrul Viniciu Moroianu la Universitatea Națională de Muzică din București. Daniel a început să cânte la pian la vârsta de șase ani, obținând rezultate notabile de la o vârstă fragedă, precum Premiul I la Concursul Internațional de Muzică din Franța (Paris, 2009) sau Premiul Special al Juriului la Concursul Internațional de Interpreți de Muzică Grand Music (Paris, 2012). În iulie 2022, revine în capitala Franței, debutând la renumita Salle Cortot în cadrul Academiei Internaționale de Muzică din Paris.

Daniel și-a făcut debutul ca solist cu orchestra la vârsta de 16 ani, alături de Orchestra Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești, cântând sub bagheta unor dirijori precum Tiberiu Soare, Cristian Spătaru, Riku Okamoto, Alexandru Ganea. De asemenea, Daniel susține constant recitaluri solo sau în anasambluri camerale urcând pe scene din România, Franța, Italia, Grecia, Austria, Olanda, Danemarca și Germania.
În luna martie, Daniel va desfășura un turneu alături de clarinetistul Petru Pane, interpretând repertoriu cameral pentru clarinet și pian, la Filarmonica din Satu Mare, Palatul Culturii din Iași și Sala Mare a Ateneului Român. De asemenea, a fost acceptat să participe la prestigioasa Academie de Vară a Universității de Muzică din Viena (MDW) în vara anului 2025.
Stagiunea de muzică de cameră ”Anima” a debutat cu succes în anul 2023 în orașul Ploiești, marcând un moment semnificativ în peisajul cultural local. Organizată de către Asociația Sync, această serie de concerte s-a impus rapid ca o platformă dedicată exprimării artistice autentice și promovării tinerilor muzicieni talentați, indiferent de stadiul lor în carieră. Cu sprijinul unei comunități deschise spre artă și inovație, Ploieștiul a oferit un cadru perfect pentru acest eveniment deosebit. ”Am organizat până acum 7 recitaluri, prin care am reușit să aducem în fața publicului 18 muzicieni tineri și extrem de muncitori și talentați. Ne dorim ca aceste concerte să se întâmple la Ploiești o dată pe lună, deoarece deja s-a creat o mică și frumoasă comunitate, adică publicul nostru, cei care umplu de fiecare dată sălile de concert.” (Ioana Dobre, co-fondator Asociația SYNC).
Add comment