Casa de Asigurări de Sănătate Dâmbovița a inițiat o amplă campanie de informare a cetățenilor cu privire la drepturile pe care le au în sistemul public de sănătate și la serviciile medicale decontate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.
Sub titlul „Ghidul drepturilor tale”, campania își propune să prezinte, într-un limbaj accesibil, întregul spectru al asistenței medicale decontate prin CAS Dâmbovița, dar și pașii pe care trebuie să-i urmeze asigurații pentru a beneficia de aceste servicii.
Inițiativa vine în contextul în care mulți cetățeni nu cunosc toate drepturile pe care le au, documentele necesare sau procedurile administrative pe care trebuie să le parcurgă. Prin intermediul acestei campanii, CAS Dâmbovița va explica pe rând principalele forme de asistență medicală finanțate din fonduri publice: medicina de familie, consultațiile de specialitate, analizele și investigațiile imagistice, serviciile spitalicești, medicamentele compensate, recuperarea medicală și îngrijirile acordate la domiciliu.
Prima informare este dedicată îngrijirilor medicale la domiciliu
Primul material al campaniei prezintă serviciile medicale de care pot beneficia, în propriul cămin, pacienții imobilizați sau cu un grad ridicat de dependență.
„Misiunea Casei de Asigurări de Sănătate Dâmbovița este de a asigura accesul egal, legal și transparent al tuturor cetățenilor la pachetul complet de servicii medicale finanțate din fondul public de sănătate”, a transmis conducerea instituției.
Îngrijirile medicale la domiciliu sunt destinate asiguraților care suferă de afecțiuni acute sau cronice acutizate și care sunt imobilizați parțial ori total. Aceste servicii permit continuarea tratamentului fără ca pacientul să fie supus unor deplasări repetate și dificile la spital sau la cabinetul medical.
În funcție de recomandarea medicului, la domiciliul pacientului pot fi efectuate injecții și perfuzii, pansarea plăgilor, îngrijirea escarelor, sondaj vezical, recoltarea probelor biologice, verificarea glicemiei, îngrijirea stomelor, a canulelor traheale sau a cateterelor, kinetoterapie individuală, masaj terapeutic și diferite manevre pentru prevenirea complicațiilor provocate de imobilizarea prelungită.
Servicii decontate integral, fără coplată
CAS Dâmbovița atrage atenția că procedurile aprobate și înscrise în recomandarea medicală sunt decontate integral. Furnizorii aflați în contract cu instituția nu au dreptul să le solicite pacienților bani, taxe suplimentare sau coplată pentru serviciile respective.
Materialele necesare efectuării procedurilor, precum seringile, feșele și pansamentele, trebuie asigurate de furnizor, costul acestora fiind inclus în tariful decontat de casa de asigurări.
Cetățenii cărora li se solicită bani pentru servicii aprobate sunt îndemnați să sesizeze imediat CAS Dâmbovița.
Cum pot fi accesate îngrijirile la domiciliu
Pentru a beneficia de aceste servicii, pacientul trebuie să obțină formularul oficial de recomandare pentru îngrijiri medicale la domiciliu – Anexa 31C. Documentul poate fi eliberat de medicul de familie, de medicul specialist din ambulatoriu sau de medicul specialist din spital, la externare.
Recomandarea și cererea se transmit apoi către CAS Dâmbovița, inclusiv prin e-mail, potrivit procedurilor instituției. După certificarea numărului de zile de îngrijire, pacientul sau familia acestuia poate alege liber un furnizor aflat în contract cu instituția.
Lista actualizată a furnizorilor este disponibilă pe site-ul CAS Dâmbovița.
Regula generală prevede maximum 90 de zile de îngrijiri medicale la domiciliu în ultimele 11 luni, acordate într-unul sau mai multe episoade. Pentru pacienții oncologici și pentru cei cu vârsta sub 18 ani sunt prevăzute condiții extinse, potrivit normelor CNAS.
Un ghid practic pentru pacienți și familiile lor
Campania este lansată la începutul noului mandat al directorului general al CAS Dâmbovița, jurist Cristina Sima, care a anunțat că transparența, eficiența și apropierea de asigurați și de furnizorii de servicii medicale reprezintă prioritățile conducerii instituției.
Prin „Ghidul drepturilor tale”, CAS Dâmbovița urmărește să transforme informațiile tehnice și prevederile legislative într-un instrument practic, ușor de folosit de pacienți și de familiile acestora.
Campania nu se limitează la publicarea unor liste de servicii, ci încearcă să răspundă celor mai importante întrebări ale asiguraților: cine are dreptul la asistență medicală, ce servicii sunt gratuite, ce documente trebuie pregătite, unde se depun și cui trebuie să se adreseze pacientul atunci când drepturile sale nu sunt respectate.
Demersul urmează să continue cu prezentarea celorlalte domenii ale asistenței medicale decontate prin sistemul public de sănătate.
„Sănătatea nu înseamnă doar spitale, ci și demnitate, grijă și siguranță oferite la timp, direct în comunitate”, este mesajul transmis de conducerea CAS Dâmbovița.







Add comment