Într-o lume în care dependența tinerilor de tehnologie le provoacă  părinților îngrijorări firești, Asociația Un Strop de Fericire reinventează sportul de masă, aducând mii de elevi de gimnaziu și  liceeni pe terenul de baschet și oferindu-le ocazia să redescopere bucuria de a face echipă cu colegii lor de generație.

O altfel de… Daciadă

Cei care astăzi sunt părinți își amintesc poate de Daciada, o competiție inițiată în anul 1977, care aduna la start numeroși practicanti ai diverselor discipline sportive, cei mai buni și perseverenți dintre aceștia ajungând ulterior să ne reprezinte țara în concursurile internaționale. Daciada era, însă, susținută din plin financiar și ca promovare de instituțiile de stat și de partid. La altă scară și în alt context, Cupa Metigla, organizată de nouă ani de voluntarii AUSF,  reprezintă chiar mai mult pentru tinerii participanți la acest proiect.  În cazul unora dintre aceștia, competiția de baschet inițiată de AUSF reprezintă primul lor contact cu sportul. Iar pentru toți ea este o oportunitate de a învăța că, și dacă ai învins, și dacă ai pierdut, important este să continui, să perseverezi, să visezi, să te bucuri și să nu uiți vreodată că nicio realizare nu este deplină dacă n-ai cu cine o împărtăși.

„Ilie Oană”, prea mic pentru beneficiarii Cupei Metigla

Încă de la prima ediție, cea din 2015, organizatorii și-au propus să  încurajeze în rândul tinerilor un stil de viață sănătos și să ofere condiții materiale pentru practicarea unui sport popular printre aceștia.  Nouă ani mai târziu, în școli și spații publice din Prahova și vecinătăți au fost montate cu sprijinul generos al celor de la Metigla 100 de panouri de baschet. La Colegiul Național Mihail Viteazul din Ploiești, care a găzduit mai mulți ani finala Cupei, s-a construit o tribună pentru spectatorii care vin să aplaude performanțele tinerilor sportivi.  În fiecare an, fiecare dintre cele 35 de gimnazii și licee înscrise la Cupa Metigla beneficiază de echipament sportiv  și expertiză în desfășurarea fazei pe școală a competiției.  La rândul lor, elevii din aceste unități sunt încurajați să se implice în organizare, fiind astfel inițiați în activitatea de voluntariat, cu beneficiile și responsabilitățile pe care aceasta le presupune. În școlile și liceele înscrise în competiție s-au format, pe lângă echipele de baschet, și ansambluri de majorete, care prin repetiții susținute evoluează semnificativ de la o ediție la alta.

Sunt așadar numeroase investiții realizate cu sprijinul partenerilor și de care  beneficiază direct sau indirect nu doar cei 1000 de liceeni care anual participă în teren la Cupa Metigla, ci aproape 20 de mii de tineri care au ocazia grație acesteia să joace baschet la școală sau în timpul liber. Pentru a vă face o idee despre ce înseamnă asta, gândiți-vă că acești 20 de mii de tineri care s-au apropiat de baschet grație proiectului AUSF n-ar avea loc în tribunele stadionului Ilie Oană, a cărui capacitate este de “doar” 15.500.

Toată lumea este câștigătoare

Succesul proiectului este confirmat deopotrivă de interesul crescând al tinerilor, dar și de numele celor care s-au alăturat acestei idei. Pe lângă concursul necondiționat oferit de la început de compania Metigla, competiția – desfășurată în acest an sub egida Ploiești Capitala Tineretului  – mai are drept parteneri Primăria Ploiești, Federația Română de Baschet, Solaris Sporting Club, AFI Ploiesti, Starbucks Ploiesti, Filarmonica Ploiesti , Maspex Romania, Piata Cocos, Yumm,  Kiss Fm, DADA TV și  Ploiesti Info City.

Cu ajutorul acestora, cei care au ajuns în finală, la fiecare categorie, au primit, pe lângă aplauzele cuvenite învingătorilor, premii constând în echipament sportiv.

Iată și clasamentul finalei Cupei Metigla 2024.

Gimnaziu:

Locul I – Școala Gimnazială ,,Nicolae Iorga” Ploiești

Locul II – Școala Gimnazială,,H.M.Berthelot” Ploiești

Locul III – Colegiul Național,,Mihai Viteazul” Ploiești

Locul IV – Școala Gimnazială,,Prof. Nicolae Simache” Ploiești

 Liceu:

Locul I – Colegiul Național,,Nichita Stănescu” Ploiești

Locul II – Colegiul Național ,,Ion Luca Caragiale” Ploiești

Locul III – Liceul Tehnologic Energetic ,,Elie Radu” Ploiești

Locul IV – Colegiul Economic ,,Virgil Madgearu” Ploiești

Când vorbim, însă, de Cupa Metigla, dincolo de merituoșii care au urcat pe podium ori s-au clasat în prima parte a clasamentului, toată lumea este câștigătoare, de la jucătorii din teren, care descoperă valorile sportului și beneficiile unei vieți sănătoase, la susținătorii acestora și voluntarii implicați în organizare și de la la școlile beneficiare de expertiză și material sportiv, până la comunitatea în care tinerii învață să lucreze în echipă și să fie responsabili.

Implică-te și tu!

Iată așadar doar câteva dintre motivele pentru care proiectul Asociației Un Strop de Fericire merită susținut și ajutat să crească, atât cu ajutorul companiilor conștiente de rolul lor în societate, dar și al fiecăruia dintre noi. Iar unul dintre cele mai simple moduri prin care puteți susține competiția care dezvoltă și educă prin sport generația viitoare este completând formularul prin care direcționați Asociației 3,5% din impozitul pe venit, realizând o donație pe https://stropdefericire.ro/doneaza/. Vă mulțumim!

DADA TV

View all posts

Add comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *