„În viața noastră există o serie de constante care ne urmăresc pe parcursul mai multor secole, chiar milenii. Una dintre aceste constante este pâinea.”
La Muzeul de Istorie și Arheologie Prahova, expoziția „Miros de pâine caldă. Pâinea în epoca Regatului Dac” aduce în fața publicului o altă imagine a dacilor: nu doar războinici, nu doar personaje de legendă, ci oameni care munceau, mâncau, iubeau, se bucurau și se întristau. Prin panouri, obiecte și reconstituiri, vizitatorii sunt invitați să urmărească drumul pâinii, de la sămânță la aliment și ritual.
Expoziția „Miros de pâine caldă. Pâinea în epoca Regatului Dac” nu vorbește doar despre hrană, ci despre una dintre cele mai vechi forme de continuitate, nevoia omului de a frământa, de a coace, de a trăi.
Am avut bucuria să stau de vorbă cu unul dintre organizatori acestui proiect, Iosif Vasile Ferencz, reprezentant al Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva.
Ce reprezintă expoziția „Miros de pâine caldă. Pâinea în epoca Regatului Dac”?
Este un produs muzeal gândit de două muzee și susținut de o muncă de documentare desfășurată pe parcursul mai multor ani. Demersul a debutat la Zalău, în anul 2024, iar de atunci expoziția a fost itinerată în mai multe muzee din România. A ajuns în orașe precum Timișoara, Deva, Sighet, Satu Mare sau Buzău și își continuă traseul către alte centre culturale.
Care este mesajul principal al acestei expoziții?
Mesajul ei este că în viața noastră există constante care ne urmăresc de-a lungul secolelor, chiar al mileniilor. Una dintre aceste constante este pâinea. Pâinea este, în același timp, aliment necesar, aliment de fiecare zi, dar și aliment ritual. Expoziția încearcă să arate tocmai această dublă dimensiune, pâinea ca hrană și pâinea ca simbol.
Cum este construit parcursul expozițional?
Expoziția surprinde, în 11 secvențe, istoria preparării pâinii în epoca Regatului Dac. Publicul poate urmări etapele prin care cerealele devin hrană, semințele, uneltele, tehnicile de pregătire, focul, cuptorul, aluatul, gesturile gospodărești și sensurile rituale. Pentru zonele în care arheologia nu poate oferi toate detaliile, expoziția face apel la analogii etnografice, astfel încât povestea să fie completată cu prudență, dar și cu forță narativă.
De unde a pornit ideea proiectului?
Ideea are la origine un proiect didactic și de cercetare desfășurat la Universitatea de Vest din Timișoara, în zona pregătirii studenților. Această cercetare s-a transformat ulterior într-un parcurs academic mai amplu. Din acel nucleu de cercetare a apărut posibilitatea de a construi o expoziție care să traducă informația științifică într-un limbaj accesibil publicului larg.
Cine a dat forma muzeală acestei idei?
Punerea în scenă muzeală a venit din partea a doi oameni de muzeu, Horia Pop, de la Muzeul din Zalău, și subsemnatul de la Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva. Plecând de la cercetarea academică, de la o atentă documentare și de la obiecte, am încercat să construim o narațiune coerentă, în care vizitatorul să poată merge pas cu pas pe urmele pâinii de odinioară.
În sala muzeului, acest „pas cu pas” se vede foarte limpede. Panourile nu sunt simple texte de perete, ci mici ferestre către o lume domestică. În vitrine, obiectele par tăcute doar la prima vedere. Ele vorbesc despre muncă, foc, hrană, răbdare, familie, comunitate.
Ce înseamnă, în termeni muzeali, să „extragi povestea” din obiecte?
Înseamnă să nu lași obiectele singure. Un obiect expus fără poveste poate rămâne pentru vizitator doar o piesă veche, frumoasă sau curioasă. Dar dacă îl așezi într-un traseu, dacă îl legi de gestul omului care l-a folosit, de hrana pe care a pregătit-o, de ziua obișnuită în care a avut un rost, atunci obiectul începe să trăiască. Provocarea a fost tocmai aceasta, să fie extrasă povestea din toate obiectele, pas cu pas, pentru a reconstitui o narațiune muzeală amplă.
Ce pot găsi vizitatorii la această expoziție?
În primul rând, pot vedea o secvență din viața cotidiană a dacilor. Toată lumea vorbește despre daci, dar mai puțină lume știe cum trăiau, cum se îmbrăcau, ce mâncau, cum arăta o zi normală din viața lor. Expoziția încearcă să scoată la lumină această normalitate. Dacii nu erau doar războinici și nu stăteau toată ziua pe câmpul de luptă. Aveau o viață de fiecare zi. Și ei iubeau, se bucurau, se întristau, treceau prin momente grele. Aveau gesturi simple, omenești, iar pâinea face parte din această umanitate.
Schimbă această expoziție felul în care privim lumea dacică?
Da, pentru că mută accentul de pe imaginea aproape rigidă, a dacilor, pe omul viu din spatele istoriei. Nu anulează dimensiunea istorică, dar o completează. Ne arată că o civilizație nu înseamnă doar conducători, războaie și cetăți. Înseamnă și hrană, locuință, muncă, relații, obiceiuri, ritualuri și continuități. Pâinea devine astfel o poartă de intrare într-o lume veche, dar surprinzător de apropiată de noi.
Cum a fost primită expoziția până acum?
Faptul că expoziția a ajuns la al optulea muzeu din România arată că a avut un ecou bun. A fost prezentată în mai multe centre muzeale și a reușit să atragă interesul publicului tocmai pentru că propune o temă simplă, profundă și foarte ușor de înțeles: pâinea. Este un subiect pe care îl recunoaștem cu toții, indiferent de vârstă, profesie sau nivel de pregătire.
La Ploiești, cât timp poate fi vizitată expoziția?
La Muzeul din Ploiești, expoziția poate fi vizitată până la sfârșitul lunii septembrie, după programul muzeului. Este o invitație deschisă pentru ploieșteni și pentru prahoveni să descopere o parte mai puțin spectaculoasă, dar foarte importantă, din viața lumii dacice.
Ce urmează după această expoziție?
Expoziția își va continua periplul, iar echipa lucrează deja la o altă temă. Ideea este de a pune în scenă o nouă secvență de viață cotidiană. De data aceasta, proiectul va merge spre zona vânatului și pescuitului, adică spre alte activități prin care oamenii din trecut își asigurau hrana și își organizau existența.
Ce mesaj le transmiteți ploieștenilor și prahovenilor?
Mesajul este simplu și direct: haideți să vedeți cum trăiau dacii! Expoziția nu este doar despre pâine, ci despre oameni. Despre felul în care un gest de zi cu zi poate păstra, peste milenii, memoria unei lumi.
Când am plecat de la expoziție, nu am rămas neapărat cu o dată, cu un nume sau cu o clasificare. Am rămas cu gustul pâinii făurite din mâinile dacilor, și cu bucuria că istoria poporului nostru este încă vie. Că oamenii din trecut nu sunt atât de departe pe cât credem. Că între mâna care frământa aluatul atunci și mâna care rupe astăzi o bucată de pâine există o legătură discretă, dar puternică. Că istoria nu locuiește doar în ziduri mari, ci și în gesturi mici.
Și ca bucuria să fie deplină la finalul acestui material veți putea vedea interviul realizat cu cel care mi-a fost interlocutor, Iosif Vasile Ferencz.
„Miros de pâine caldă” este, în acest sens, mai mult decât titlul unei expoziții. Este o invitație. Să coborâm din discursuri mari către viața simplă. Să vedem omul din spatele mitului. Să acceptăm că civilizația începe, uneori, cu un bob de grâu și cu răbdarea de a-l transforma în pâine.
Text, foto și video: Alexandru OLTEANU
Add comment