Până pe 9 octombrie puteți vizita expoziția de pictură a artistului Marcel Bejgu, găzduită de Galeria de Artă din Ploiești și care cuprinde o selecție remarcabilă de lucrări, axate în principal pe peisaje și flori. Redate într-un stil distinctiv, ele reflectă lirismul subtil și abordarea sa echilibrată față de natură. Artistul evită să idealizeze natura, preferând să surprindă o obiectivitate plină de sugestii, un stil pictural care captează subtilitățile și ecourile tainice ale peisajului viu.

Marcel Bejgu este unul dinre cei mai cunoscuți pictori prahoveni, având doar la Galeria de Artă din Ploiești nu mai puțin de 15 expoziții personale, începând cu 1975. Implicat activ și în activitatea Filialei Ploiești a Uniunii Artiștilor Plastici, pe care a condus-o până de curând, Marcel Bejgu are la activ zeci de expoziții de grup sau personale, în țară și în străinătate, lucrările sale găsindu-se în colecții de stat sau particulare din multe țări ale lumii.

De altfel, apreciatul critic Cornel Radu Constantinescu spunea despre Marcel Bejgu că acesta „se vădeşte a fi, neîndoios, o natură lirică, un artist fascinat de posibilitatea integrării noastre spirituale în natură. Dar, demn de remarcat, el nu flatează natura, înfrumuseţând-o – dacă acest lucru ar fi cu putinţă, – inutil şi artificial, după cum nu flatează nici predispoziţiile sentimentale ale omului în faţa peisajului. Lirismul lui se plasează în orizontul obiectivei consemnări, de o manieră picturală, aptă să iradieze multiple sugestii, să capteze ecourile şoptite şi tulburătoare ale lumii vii în care trăim.”

Cu speranța că v-am stârnit interesul, vă invităm să vizitați expoziția de la Ploiești care oferă o oportunitate excelentă de a experimenta această autenticitate profundă și simplitate nobilă, care definesc stilul personal al artistului.
Add comment