Rafinăria Vega a poluat aerul din Ploiești, arată constatările Gărzii Naționale de Mediu, făcute în urma sesizărilor primite de la locuitori cu privire la disconfortul olfactiv din oraș. În mai multe zile și intervale orare au fost înregistrate depășiri ale valorilor pentru hidrogen sulfurat, iar operatorul rafinăriei a fost amendat cu 100.000 de lei.
Controlul a avut loc pe 8 septembrie, la solicitarea prefectului județului Prahova, Daniel Nicodim. Potrivit documentelor verificate și măsurătorilor efectuate de cele două stații de monitorizare a calității aerului, RP1 și RP2, în perioada 30 iulie–7 septembrie 2026 au existat depășiri ale valorii de 15 µg/mc pentru indicatorul H2S, în cazul probelor medii de scurtă durată, de 30 de minute. Cele mai multe depășiri au fost înregistrate la stația RP1.
Comisarii de mediu au stabilit că operatorul nu a respectat prevederile referitoare la protecția atmosferei din autorizația integrată de mediu și obligațiile prevăzute de Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător. Pentru aceste abateri a fost aplicată o amendă contravențională de 100.000 de lei.
Datele Direcției Județene de Mediu Prahova arată că numărul depășirilor înregistrate la stația R1 a scăzut de la 83, în primele opt luni ale anului 2025, la 18 în aceeași perioadă din 2026. Chiar și în aceste condiții, însă, depășirile au continuat, inclusiv în perioada în care ploieștenii au reclamat mirosul neplăcut din oraș.
Nu este singurul incident de mediu produs în ultima perioadă la Vega. Același operator a fost controlat și în luna iulie, după ce apele uzate din canalizarea rafinăriei au refulat pe strada Poieniței. Garda de Mediu a constatat că, pe 22 iulie, timp de aproximativ 25 de minute, au fost deversați 60 de metri cubi de apă uzată în pârâul Dâmbu.
Pentru această deversare, operatorul a primit o altă amendă, în valoare de 50.000 de lei. Totodată, i s-a impus monitorizarea permanentă a nivelurilor și debitelor din rețeaua de canalizare, precum și supravegherea zonei străzii Poieniței și a proprietăților aflate în imediata vecinătate.
În urma celor două controale, operatorul Rafinăriei Vega a fost sancționat, în total, cu 150.000 de lei pentru încălcări ale legislației de mediu.
Ne-am adresat Rompetrol, compania care operează Rafinăria Vega, pentru a solicita un punct de vedere în legătură cu această situație, însă până la ora publicării acestui material nu am primit niciun răspuns.
Foto: Imagine ilustrativă, generată cu ajutorul inteligenței artificiale







Add comment