Totul a început cu o idee simplă, dar care mi-a oferit satisfacție profesională, o zi în care m-am bucurat că mai pot realiza un interviu. A fost la început un gând, transpus în fapte. Așa am ajuns la Vârful Omu, să stau de vorbă cu Sergiu Olteanu, meteorologul despre care citisem, mă documentasem și pe care îl descoperisem treptat din articole, imagini, postări și mărturii ale oamenilor muntelui.
După drumul până sus, după vânt, după efort și după senzația aceea că muntele te verifică înainte să te primească, întâlnirea cu Sergiu a venit firesc. Paradoxal, deși îl vedeam pentru prima dată, discuția a început ca între oameni care se cunosc de mult timp. Poate pentru că muntele are darul de a apropia oamenii. Acolo sus, la peste 2.500 de metri, rămân mai puține convenții și mai mult adevăr. Într-o încăpere simplă a Stației Meteorologice Vârful Omu, lângă un computer pe care apar date, grafice și semne ale vremii, stă Sergiu Olteanu. Vorbește calm, fără gesturi mari, cu liniștea omului care a stat destul timp în vânt încât să nu mai simtă nevoia să impresioneze.
Așa am început interviul, direct, omenește, cu întrebarea care deschide orice portret adevărat:
Cine este Sergiu Olteanu?
Sergiu Olteanu este meteorologul de la Vârful Omu. Omul care, și în timpul liber, se gândește tot la vreme. Oriunde ar fi, observă vremea și încearcă să o surprindă, în fiecare moment în fotografie.
Răspunsul este scurt, dar spune mult. Sergiu Olteanu nu se definește doar printr-o funcție. Se definește printr-un mod de a privi lumea, observă, așteaptă, compară, încearcă să înțeleagă. Pentru el, vremea nu este doar meserie. Este o prezență continuă. Este pasiune, aveam să înțeleg, după câteva ore de stat la taifas împreună.
De unde începe povestea dumneavoastră? Care sunt originile, anii tinereții, lucrurile care v-au format?
Îmi aduc aminte că prin 2002 am ajuns prima oară la Vârful Omu, venind de la Babele. Nu știam prea multe despre Bucegi. Făcusem liceul militar la Constanța, apoi am continuat studiile la Brașov și am început și o facultate cu profil sportiv. Țin minte că treceam des cu trenul sau cu mașina pe Valea Prahovei și vedeam mereu munții. Erau acolo, lângă mine, dar nu știam încă foarte multe despre ei.
Într-o zi de vară, cu vreme bună și cer senin, Sergiu a privit dinspre Babele către Vârful Omu și a simțit că trebuie să ajungă acolo. Pe atunci nu erau atâtea informații la îndemână. Nu existau aplicații, hărți digitale, grupuri, filmări pe internet pentru fiecare traseu. Era dorința aceea simplă de a merge, de a cunoaște muntele.
De la Babele m-am uitat spre zona asta și am zis: acolo trebuie să ajung. Am căutat traseul și, ușor-ușor, am ajuns aici. La Omu l-am cunoscut pe George Porancia, meteorologul care a lucrat 40 de ani aici. Ne-am împrietenit și am tot revenit. Așa încep uneori poveștile mari: cu un drum făcut fără să știi că îți va schimba viața.
Tatăl dumneavoastră a fost vânător de munte. Cât a pus el în omul care sunteți astăzi?
Mult. De mic mă lua cu el prin pădure. M-a învățat să mă orientez, să fac un foc, să mă descurc. Îmi spunea că o să vină vremuri în care aceste lucruri o să-mi prindă foarte bine. Mie îmi plăcea să le fac. Le făceam de drag, din pasiune. Sunt lucruri simple, dar pe munte simplitatea poate deveni esențială. Să știi să te orientezi, să știi să faci focul, să nu te pierzi cu firea, să înțelegi natura nu ca decor, ci ca spațiu viu, uneori prietenos, alteori aspru.
Apoi a venit o altă etapă în viața lui. Pentru Sergiu, bicicleta nu a fost doar un obiect al adolescenței, ci o formă de libertate.
La 14-15 ani, după ce am intrat la liceul militar, am primit bicicletă. Mergeam din Brașov până spre Întorsura Buzăului, la bunici. Pe vremea aceea nu era traficul de acum. Băteam drumurile din zona Brașov, Covasna, Buzău.
Au urmat ani în care Sergiu a lucrat în vânzări. Drumuri lungi, targeturi, clienți, zone industriale, obligații. O viață aparent obișnuită. Dar muntele era mereu aproape.
Ați lucrat în vânzări, ați mers mult prin țară. Care a fost momentul în care ați simțit că trebuie să alegeți alt drum?
Chiar și atunci, când aveam un target, încercam să-l fac mai repede. Dacă îl făceam în două-trei zile și eram în Bacău, mă duceam apoi prin munții de acolo. Dacă eram la Ploiești, veneam pe Valea Prahovei. Dacă eram în Buzău sau Argeș, la fel. Îmi făceam timp să cunosc zonele. Poate mai găseam și clienți noi, dar făceam și ceva pentru sufletul meu.
„Tu ești făcut să lucrezi aici”
La Vârful Omu, Sergiu îi cunoscuse pe oamenii stației. Venea tot mai des, uneori pe jos, alteori cu bicicleta. Stătea la cabană, făcea trasee, se împrietenea cu cei de acolo. Iar George Porancia, meteorologul cu zeci de ani de experiență la Vârful Omu, i-a spus într-o zi o frază care avea să rămână.
George Porancia v-a spus că sunteți făcut să lucrați aici. Cum ați trăit acele cuvinte?
Cred că au avut un impact în minte și în suflet. De atunci mi s-a deschis o fereastră și m-am gândit: cum ar fi să lucrez aici? Încă nu eram sigur ce vreau să fac în viață. Am urmat apoi cursurile, ghidajul montan, snowboardul, mountain bike-ul, turele cu turiști, traseele în Bucegi. Muntele nu mai era doar refugiu. Devenea profesie. Mi-a plăcut să merg pe munte și mi-a plăcut să merg și cu oamenii, să-i duc pe munte.
Cum ați ajuns concret să rămâneți meteorolog la Stația Meteo Vârful Omu?
După perioada de vânzări am mai lucrat în achiziții, în Brașov. Dar, la un moment dat, am zis: gata, vreau să fac ceva care să-mi placă și din care să pot și trăi. Iarna eram instructor de snowboard în Poiana Brașov, uneori în Bușteni, iar vara și iarna eram ghid montan și ghid de mountain bike. Venind tot mai mult prin Bucegi și discutând cu oamenii de aici, la un moment dat mi s-a spus: dacă ar fi vreodată cazul, nu ți-ar plăcea să lucrezi aici? Apoi s-au așezat lucrurile. La stație a fost nevoie de un om. Nu e atât de ușor să găsești pe cineva pentru un astfel de loc. La prima vedere e frumos, dar când vezi ce înseamnă cu adevărat, lucrurile se schimbă. Am avut un prieten căruia i-am spus: ai sta două săptămâni aici și două săptămâni liber, depinde cum ne aranjăm turele? Și mi-a spus direct: „Doamne ferește, n-aș sta două săptămâni izolat pentru nimic în lume.”
Ce înseamnă să fii meteorolog la Vârful Omu?
În primul rând, trebuie să-ți placă. De când te trezești și până adormi, tot ce observi vrei să înțelegi. Vrei să vezi de ce se întâmplă anumite lucruri pe cer și să încerci să prevezi cum se poate schimba vremea în minutele, orele sau zilele următoare. La Omu, meteorologul nu citește doar aparate. Citește cerul. Vede norii, simte vântul, compară ce este acum cu ce a fost înainte.
O ceață de cinci minute nu înseamnă automat un verdict. Poate trece. Sau poate fi începutul unei schimbări serioase. După o vreme, lucrurile acestea devin automate.
Ce simțiți când știți că datele transmise de aici ajung mai departe și pot influența deciziile turiștilor?
Mă simt împlinit când informațiile mele ajută oamenii. Simt că aduc o contribuție importantă pentru prognoza din zona asta. Mulți oameni nu știu unde să se informeze corect. Le recomand Meteo România, radarul, situația meteo de la Vârful Omu, Meteoblue. Mulți îmi trimit mesaje, mă sună, apoi revin după o zi, două, trei și îmi mulțumesc pentru că i-am ajutat. Datorită informațiilor au reușit să facă traseul. Asta îți dă o satisfacție. Aici, meseria devine mai mult decât transmitere de date. Devine responsabilitate.
Se vorbește tot mai mult despre schimbări climatice, fenomene extreme, instabilitate atmosferică. Ce vede Sergiu Olteanu de la Vârful Omu?
Eu compar foarte mult cu fotografii și filmări. Fac poze de peste 20 de ani și pot să văd cum era starea cerului acum 20 de ani, acum 15 ani, acum 10 ani, în anumite zone, inclusiv la Vârful Omu. Stăteam pe bancă afară cu George Porancia, când eram în tură, și observam cerul. El îmi povestea cât de mult s-a schimbat totul față de vremea lui. Eu văd cât de mult s-au schimbat lucrurile în ultimii 20 de ani, mai ales în ultimii 10 ani.
Poate jos, în oraș, nu-ți dai seama. Dar când stai pe creste, pe dealuri, pe vârfuri, simți vântul. Vântul care nu se mai oprește. În lucrarea mea de licență am avut multe date și am observat că vântul este tot mai prezent. Și nebulozitatea este mai accentuată. Cerul este mai des acoperit.
Cum se trăiește izolat aici?
La Omu, nu poți minți. Dacă nu iubești locul, locul te simte.
Se trăiește dacă îți place. Important este să-ți placă ce faci. Dacă te gândești că vii la muncă și te așteaptă două săptămâni să stai aici, mai bine nu vii. Trebuie să ai o tragere de inimă. Dacă îți place ce faci, nu simți când zboară timpul. Dar dacă stai cu ochii pe calendar și numeri zilele până pleci, ți se poate părea o eternitate. Este una dintre cele mai simple și mai puternice explicații ale vieții la Omu.
Izolarea nu este frumoasă în sine. Nu devine poezie doar pentru că se întâmplă pe munte. Poate fi grea, apăsătoare, lungă. Dar dacă locul te cheamă, dacă meseria are sens, dacă îți place cu adevărat ce faci, timpul capătă altă măsură.
Ați vorbit, în alte contexte, despre sunetul Vârfului Omu. Ce înseamnă liniștea aici?
Sunt perioade, mai ales seara, toamna, iarna, când e calm. Stai afară, pe o bancă, și te uiți la ce este în jur. Câteodată se aud câinii din sate, deși cel mai apropiat sat e la peste 12 kilometri în linie dreaptă. Se aude trenul când pleacă sau când sosește în gara din Bușteni. Cam asta simt că este liniștea. Dar liniștea de la Omu nu este mereu tăcere. De cele mai multe ori, muntele are un vuiet al lui. În mare parte din timp este vântul, un zgomot continuu. Eu îi spun „black noise”, un zumzet permanent. Când cobori într-o vale, într-o văioagă, poți să asculți liniștea muntelui.
Mulți vă cunosc și pentru fotografiile dumneavoastră. Ce înseamnă fotografia pentru Sergiu Olteanu?
Înseamnă să nu-mi propun nimic. Îmi place să prind momentul respectiv și să-l transmit altora. Nu-mi propun că peste trei ore mă duc să văd apusul sau răsăritul. Pur și simplu, dacă sunt aici, mă plimb noaptea, ziua, am camerele cu mine, telefonul. De câțiva ani folosesc foarte mult telefonul mobil. Îmi place să prind acele momente care mă cheamă.
Am putea spune că în fotografiile dumneavoastră se simte trăirea, bucuria, starea momentului?
Emoția vie. Asta îmi place, că reușesc să o transmit și altora.
Există un secret al fotografiilor dumneavoastră?
Nu prea pot să spun că am secrete. Pur și simplu văd ce vreau să scot din peisaj, din ceea ce văd atunci. E ceva intuitiv, instinctiv. Văd deja finalul pozei, ce aș vrea să scot din floarea aceea, din stânca aceea, din raza de soare care trece printr-un nor.
Ce le recomandați turiștilor care vor să urce spre Vârful Omu?
În primul rând, nu vreau să descurajez pe nimeni. Și eu am început să merg de mic pe munte. Dar contează foarte mult experiența. Dacă nu ai experiență, să nu crezi că, uitându-te la două-trei filmări pe social media, vei putea ajunge oriunde sau te vei descurca pe orice traseu. Recomand să înceapă cu trasee ușoare, să se alăture unui grup, să nu meargă niciodată singuri, să informeze pe cineva unde merg.
Trebuie să fii informat cu privire la starea vremii. Să ai la tine echipament, inclusiv ceva pentru izolare termică. Condițiile meteo s-au schimbat foarte mult. Vremea se poate schimba drastic. Poți avea 13 grade, începe o aversă cu măzăriche, temperatura scade în câteva minute și poți ajunge la hipotermie.
Apoi spune un lucru aparent banal, dar foarte important: pe traseu, salută oamenii.
Dacă te intersectezi cu două persoane pe traseu, spune-le unde mergi, află și tu unde se duc. Vremea se poate schimba în 5-10 minute, cineva se poate rătăci, iar cei cu care te-ai întâlnit pot ajuta. Vara, mare atenție la fenomenele electrice. Iarna, mare atenție la starea zăpezii.
Pe munte, informația poate salva. Un salut poate deveni reper. O discuție de câteva secunde poate conta mai târziu.
Muntele este frumos, dar are și partea lui întunecată. Care este avertismentul cel mai important?
Nu recomand nimănui să sfideze condițiile meteo și natura pe munte.
Dacă mâine nu ați mai lucra la Vârful Omu, ce ați face?
Dacă n-aș mai lucra aici, tot la Omu aș veni.
Aș face ceea ce-mi place. Aș conduce oameni pe munte ca ghid, aș face trasee de mountain bike și fotografie. Cu siguranță, câteva luni pe an tot aici aș fi. Dacă ar fi nevoie, aș veni să stau în locul colegilor.
Ce planuri de viitor aveți?
Să aduc cât mai mulți oameni în natură. Nu neapărat la Vârful Omu sau în Bucegi, ci în natură. Să le ofer o portiță spre natură. Am observat că multora le este teamă de nou, de necunoscut, să plece singuri. Am început să organizez ture pe munte, trasee mai accesibile, pentru mai multe niveluri, inclusiv pentru familii.
Un gând pentru cei care vor să cunoască muntele?
Le recomand ca, atunci când ajung pe munte, să încerce să se conecteze. Să lase deoparte căștile, telefoanele. Să nu-și dorească doar să ajungă la destinație, să bifeze că au ajuns pe Moldoveanu, pe Omu sau pe alt vârf și să se întoarcă. Să încerce, de-a lungul turei, să se conecteze moment de moment la natură. Să facă pauze. Să nu fie mereu contra cronometru.
Poate acesta este cel mai important sfat, dincolo de echipament, prognoză și trasee: să nu consumi muntele. Să-l trăiești. Să nu urci doar pentru poză. Să nu te grăbești doar ca să scoți un timp bun. Să nu transformi natura într-o listă de obiective bifate.
Când pleci de la Vârful Omu, ai impresia că lași în urmă o stație meteo, o cabană și un om care rămâne să-și continue tura. Dar cobori, de fapt, cu o întrebare. Câți dintre noi ajung să trăiască acolo unde simt că le este locul?
Sergiu Olteanu a urcat prima dată la Omu fără să știe că muntele îi va schimba viața. A venit într-o zi senină, cu pași de turist și cu pasiune. Apoi s-a întors. Iar și iar. Pe jos. Cu bicicleta. Cu aparatul foto. Cu ochii spre cer. Jos, noi verificăm prognoza în grabă, pe ecranul telefonului. Sus, la peste 2.500 de metri, cineva încă iese afară și privește cerul direct. Din oră în oră. În vânt, în ceață, în zăpadă, în lumină. La final, Sergiu Olteanu nu vorbește despre recorduri, altitudini sau performanțe. Nu îndeamnă oamenii să cucerească muntele, nici să alerge după fotografii spectaculoase. Îi îndeamnă la ceva mult mai simplu și poate, mult mai greu în lumea de astăzi: să se oprească. Să lase deoparte căștile, telefonul, graba. Să nu urce doar ca să bifeze un vârf. Să privească. Să simtă.
„Vara, și eu mai stau pe pământ, pe iarbă, zece minute, o oră. Se schimbă starea. Te simți mai bine”, spune Sergiu Olteanu.
Un om care trăiește la peste 2.500 de metri, printre nori, vânt, zăpadă și date meteo, ne întoarce la cel mai simplu gest: să ne așezăm pe pământ și să fim acolo cu adevărat.
Poate aceasta este, până la urmă, lecția Vârfului Omu. Lecția primită de la Sergiu: nu să ajungi mai repede, nu să demonstrezi ceva, ci să simți secunda care te împlinește.
Text, foto și video: Alexandru OLTEANU
Add comment