În ultima parte a interviului, Paul Olteanu povestește despre oamenii și întâmplările care l-au adus spre meseria de astăzi și despre cât au contat munca și norocul în drumul său. Vorbim apoi despre vocație, despre experiența de tată care îl așteaptă, despre inteligența artificială și despre ce își dorește pentru a doua parte a vieții sale.

Întâlnirile care au deschis drumul spre meseria de azi

Publicul te cunoaște ca pe omul care explică clar mintea, emoțiile și mecanismele interioare. Dincolo de profesie și de succes, ce l-a făcut pe Paul să meargă pe această cale?

Paul Olteanu: Este una dintre temele la care m-am referit în ADN Vocațional. Tind să cred că, în cazul meu, s-au aliniat mai multe lucruri: talente sau puncte forte, pasiuni, valori, motivații și trăsături de personalitate. Din combinația asta au apărut trainingul, podcastingul, educația.

Dar dacă întrebarea este „care a fost momentul?”, mi-e greu să dau un singur răspuns. A fost un „perfect storm”, o furtună perfectă de împrejurări.

Eu am descoperit educația nonformală, culmea, la ora de geografie. Eram în clasa a X-a. Atunci a intrat în clasă Eduard Ezeanu, primul trainer pe care l-am văzut în viața mea și, astăzi, unul dintre prietenii mei foarte apropiați. Ne-a prezentat programul „Liderii Mileniului Trei”.

Programul fusese inițiat de Marian Staș. Pentru mine a fost prima întâlnire cu o lume care m-a fascinat: inteligență emoțională, diferența dintre leadership și management, comunicare, exerciții practice. Până atunci, mă vedeam mai degrabă programator, administrator de rețea, web designer – ceva în zona calculatoarelor.

După două-trei module, Eduard mi-a spus: „Dar tu n-ai vrea să predai? N-ai vrea să devii trainer?”. Iar eu am întrebat cum se face asta. Acolo a fost schimbarea mea.

Nu am putut însă să trăiesc imediat din training. Au fost ani în care am avut alte joburi ca să-mi plătesc chiria și mâncarea. La un moment dat lucram, în paralel, la Universitatea Româno-Americană, unde am construit departamentul de Comunicare și PR, și în strategie, în publicitate. Iar în timpul liber – seara, în weekend – țineam cursuri gratuite pentru asociații studențești și vorbeam oriunde eram invitat despre comunicare, discurs public, branding personal.

Nu am făcut discursuri motivaționale. Niciodată nu m-am văzut în zona aceea. Am încercat, inclusiv de la început, să prezint lucruri care au un fundament și care îi ajută pe oameni să înțeleagă ceva concret. Mai târziu am descoperit universul neuroștiinței, am făcut formări, am mers la cursuri, am citit enorm și am început să aduc și temele acestea în programele mele.

De aceea nu pot spune că există un singur motiv. Au fost întâlniri de destin, oameni care au văzut potențial în mine, oportunități și foarte mult hazard.

Îmi amintesc un moment în care intram în antreprenoriat. Aveam bani strânși pentru aproximativ șase luni și ajunsesem să mai am, practic, bani pentru încă o lună de chirie. Nu puteam să dorm și pe la două-trei dimineața am găsit în spam un e-mail de la directoarea generală a unei companii de asigurări care avea nevoie de coaching pentru discurs public.

Din acel e-mail a început o relație profesională de câțiva ani și a apărut primul meu client important. În engleză, aș spune că a fost un lifeline – o gură de aer exact când aveam nevoie.

Apoi au mai fost foști șefi din publicitate care au acceptat să construim împreună o firmă de training, Marian Staș care mi-a dat încredere, Eduard care a văzut ceva în mine înainte să văd eu. Toate au pus, cărămidă cu cărămidă, ceva din drumul de azi.

Ai construit treaptă cu treaptă ceea ce ești astăzi. Cât este merit și cât este noroc?

Paul Olteanu: Țin foarte mult să subliniez importanța norocului și a hazardului. O poveste de succes, spusă retrospectiv, poate crea impresia că este 100% meritul omului: mintea lui, energia lui, munca lui. Sigur că toate contează. Dar contează și norocul.

Inclusiv Mind Architect. L-am lansat pe 1 noiembrie 2019. La vremea aceea oamenii stăteau mult în trafic, podcastul a câștigat audiență, conținutul era relevant. Cinci luni mai târziu a venit pandemia. Dintr-odată, sănătatea psihică, anxietatea, reglarea emoțională au devenit subiecte de interes uriaș. Iar noi aveam deja suficient conținut încât proiectul să nu pară o reacție oportunistă la context.

Pentru planetă a fost o perioadă groaznică. Pentru interesul oamenilor față de cunoașterea de sine și reglarea emoțională, însă, contextul a suflat vânt în pânze. Eu n-aș fi putut proiecta asta. A fost și o șansă, iar mie mi se pare onest să o recunosc.

Vocația ca busolă într-o lume cu prea multe opțiuni

Ce îi spui omului care se uită la toate posibilitățile din fața lui și se întreabă: „Ce vreau să fac eu cu viața mea?”

Paul Olteanu: Cred că una dintre cele mai mari provocări, în 2026, este tocmai sentimentul că poți să faci orice și să fii orice. În lumea în care am crescut mulți dintre noi, facultatea îți determina într-o mare măsură traiectoria profesională: te angajai undeva și era posibil să ieși la pensie din același loc. Lumea aceea nu mai există. Există chiar o carte numită „The Paradox of Choice” – paradoxul alegerii. Ideea este simplă: când opțiunile devin aproape nelimitate, alegerea poate deveni mai grea, nu mai ușoară.

De aceea am construit ADN Vocațional. Nu ca să-i spunem omului „fă-te inginer” sau „fă-te programator”, ci ca să-i oferim o busolă. Ne uităm la cinci componente. Prima, talentele sau punctele forte. Ce faci bine în mod natural? Uneori se vede foarte devreme: unii vorbesc bine, alții se mișcă bine, desenează, au gândire logico-matematică.

A doua, pasiunile. Ce te interesează cu adevărat? Despre ce citești fără să te oblige nimeni? La ce fel de clipuri te uiți? Despre ce vorbești cu prietenii? Când intri într-o librărie și pui spontan mâna pe o carte, despre ce este?

A treia componentă o reprezintă valorile. Ce contează pentru tine? Libertatea sau siguranța? Viteza sau profunzimea? Rigoarea? Valorile au impact direct asupra compatibilității cu un drum profesional. Dacă libertatea este o valoare foarte puternică pentru mine, o carieră într-un sistem foarte rigid s-ar putea să mă coste mult.

A patra componentă o reprezintă motivațiile. Ele se schimbă pe parcursul vieții. La 20 de ani poate te motivează să câștigi suficient cât să te întreții; la 40 te poate motiva mai mult echilibrul dintre muncă și viață.

A cincea componentă este personalitatea. Dacă ești foarte introvertit, un job bazat permanent pe vânzare și interacțiune poate fi mult mai taxant energetic decât pentru cineva extravertit. Dacă ai o minte foarte analitică, un job în care procesezi date poate să vină mai natural decât unul în care trebuie să iei rapid decizii cu risc.

Talente, pasiuni, valori, motivații și personalitate – TPVM-P. Acestea sunt coordonatele după care am încercat și eu să-mi construiesc drumul în ultimii 20 de ani. Modelul nu îți dă o certitudine, ci o busolă. De altfel, și logo-ul ADN Vocațional pornește de la această idee: două fire de ADN care formează o busolă. Există ceva în tine care, dacă îl înțelegi, te poate orienta.

Ce se schimbă în interiorul unui om atunci când începe să creadă că merită liniște, respect și iubire fără condiții?

Paul Olteanu: Cred că poate pune limite mult mai ușor și cu mai multă încredere. Când nu simți că meriți, limitele devin foarte greu de pus. Dacă cineva negociază prețul serviciilor tale și nici tu nu crezi cu adevărat că meriți suma pe care o ceri, vei ceda foarte ușor. Dacă un client spune: „Lucrez cu tine, dar trebuie să faci X, Y și Z”, iar Z este inacceptabil pentru mine, lipsa încrederii în propria valoare mă poate face să accept totul de frică să nu pierd oportunitatea.

La fel se întâmplă și în relații. Îmi place o vorbă pe care am auzit-o cândva: avem relațiile pe care credem că le merităm. E multă înțelepciune acolo. Dacă rămân într-o relație abuzivă, undeva poate exista o parte din mine care a învățat că ceea ce trăiesc este normal sau că atât merit.

Și spun asta inclusiv foarte personal. Mie mi-a fost greu, la început, să cer bani pentru training. Mi se părea aproape ilegitim să câștig într-o zi cât câștiga mama mea într-o lună. În mintea mea exista credința că valoarea banilor trebuie să fie direct proporțională cu numărul de ore muncite. Numai că nu funcționează întotdeauna așa. Cineva cu 20 de ani de experiență poate produce într-o oră valoare cât produce altcineva în săptămâni.

Sigur că piața îți spune, în cele din urmă, dacă există cerere pentru ceea ce oferi. Dar psihologic ne ajută să ne oglindim și în alții, să cerem feedback, să ne cunoaștem punctele forte, să intrăm în comunități profesionale și să vedem unde suntem. Asta ne poate da curajul să cerem mai mult și să punem limite mai ferme. Sau, uneori, ne poate tempera egoul. Și asta e sănătos.

Experiența de a fi tată și proiectele de viitor

Privind spre viitor, ce simți că urmează în drumul tău? Ce te preocupă acum și ce ai vrea să rămână, dincolo de proiecte, în oamenii care te ascultă?

Paul Olteanu: Personal, mă așteaptă experiența de a fi tată. Asta va schimba, probabil, multe lucruri. Profesional, sunt două direcții. Prima este educația publică, ceea ce facem prin podcast, prin cursuri, prin proiectele noastre. Să-i ajutăm pe oameni să se cunoască mai bine, să comunice mai bine, să relaționeze mai bine. Cred că asta va rămâne mereu o preocupare.

A doua direcție, care mă interesează enorm în perioada aceasta și în care cred că voi investi multă energie în anii următori, este relația noastră cu tehnologia și, în particular, cu inteligența artificială.

Așa cum spuneam, eu cred că AI este diferită de orice altă tehnologie pe care am construit-o până acum. Are potențialul de a face extraordinar de mult bine și, în același timp, cred că trebuie să luăm în serios și scenariile de risc extrem.

Mă pregătesc pentru IQ DIGITAL Summit, unde voi participa și la o dezbatere în format Oxbridge. Eu sunt în echipa contra ideii potrivit căreia accelerarea dezvoltării inteligenței artificiale ne va conduce spre o eră a abundenței și nu spre colapsul umanității. Mi se pare un subiect care va genera foarte multe conversații și după eveniment.

Și, dincolo de toate proiectele, ce așteaptă Paul de la Paul?

Paul Olteanu: Cred că Paul așteaptă de la Paul să nu mai aștepte atât de multe de la Paul.

Sunt într-un moment în care mi-aș dori să trăiesc mai mult viața cu ceea ce are fiecare zi. Să mă bucur că sunt în viață. Să mă bucur că încă îi am pe părinții mei alături. Să mă bucur că am o soție cu care îmi doresc o relație cel puțin la fel de lungă și frumoasă ca a părinților mei. Dacă 40 de ani este, să zicem, borna de jumătate, mi-aș dori ca a doua parte a vieții mele să fie despre mai puține așteptări și mai multă prezență.

Dorința lui Paul de a aștepta mai puțin de la sine și de a fi mai prezent ne-a întors, la final, către liniștea despre care vorbise la început. Am încheiat interviul cu sentimentul că mai aveam multe să ne spunem. Vom păstra legătura, cu gândul la subiectele pe care le-am putea aprofunda într-o întâlnire viitoare.

Din această seară păstrez bucuria unui dialog în care întrebările și răspunsurile au devenit parte din aceeași poveste. La finalul acestui material, împărtășesc cu cititorii DADA TV un scurt moment video în care Paul Olteanu răspunde unei serii de întrebări fulger. O ocazie de a descoperi omul din spatele Mind Architect și de a regăsi ceva din firescul dialogului nostru.

Sursa foto: https://www.facebook.com/paulolteanu

Text: Alexandru OLTEANU