Controversa apărută în jurul noii înfățișări a statuii „Domnul Goe” din Gara de Sud din Ploiești a determinat echipa Artown NOW să explice conceptul lucrării și motivele care au stat la baza intervenției cromatice realizate în acest an de artista Corina Monea – OCU.

Organizatorii subliniază, înainte de toate, că statuia nu este un monument istoric și nici o reprezentare clasică a personajului lui I.L. Caragiale, ci o creație realizată în 2023 în cadrul Artown NOW, de artistul Ciprian Tauciuc împreună cu Laura Șoneriu.

Lucrarea a fost gândită încă de la început ca o reinterpretare contemporană a lui Goe și, mai mult decât atât, ca o instalație care să poată fi reinterpretată vizual de la o ediție la alta.

Personajul nu a purtat nici în varianta inițială costumul de marinar devenit familiar publicului. Sculptura îl prezenta cu haine reinterpretate, cu o pernuță pe cap și cu mâinile așezate astfel încât să formeze o inimă.

Repictarea statuii face, de altfel, parte din conceptul lucrării. În 2025, intervenția artistică a aparținut Loretei Isac, iar în acest an statuia a fost reinterpretată de Corina Monea – OCU.

Noua cromatică, bazată pe spectrul curcubeului, a generat însă numeroase reacții și interpretări în spațiul public.

Artista explică faptul că alegerea a pornit în primul rând de la culoare ca limbaj vizual.

„Când am ales paleta, m-am gândit în primul rând la culoare ca limbaj vizual. Am vrut să folosesc întregul spectru cromatic și să construiesc o tranziție între nuanțe, un gradient care să aducă energie, ritm și dinamism lucrării”, spune Corina Monea – OCU.

Aceasta precizează că nu a urmărit reproducerea unui steag, ci utilizarea spectrului cromatic, pe care îl folosește frecvent în lucrările sale.

„Curcubeul este, înainte de toate, un fenomen natural și unul dintre cele mai recognoscibile motive vizuale pe care le avem. Are o istorie mult mai largă decât orice simbolizare contemporană a sa”, explică artista.

Corina Monea amintește că a mai folosit aceeași zonă cromatică și în alte proiecte. În 2023, tot la Ploiești, a realizat împreună cu artistul Dima Kashtalyan lucrarea „Rainbow Serpent”, amplasată lângă Catedrala din centrul orașului.

În același timp, artista spune că diversitatea, incluziunea și libertatea de a fi diferit sunt valori pe care le consideră firești și pe care le regăsește și în practica sa artistică.

Echipa Artown NOW propune și o altă cheie de lectură a intervenției: legătura dintre Ploiești, ploaie și curcubeul care apare după aceasta. Într-un decor dominat de beton, metal și suprafețe neutre, lucrarea a fost gândită ca un punct de lumină și culoare.

Și amplasarea statuii în Gara de Sud are legătură directă cu opera lui Caragiale, gara fiind locul de unde începe călătoria lui Goe spre București.

Organizatorii consideră că reinterpretarea contemporană a unui personaj clasic nu înseamnă ștergerea sau negarea valorii acestuia.

„Caragiale nu dispare pentru că un artist îl privește altfel; dimpotrivă, faptul că îl putem reinterpreta și discuta arată că opera lui rămâne vie”, transmite echipa Artown NOW.

Reprezentanții proiectului spun că înțeleg și acceptă faptul că o lucrare de artă expusă în spațiul public poate să placă sau nu și poate genera opinii foarte diferite. În același timp, consideră că dezbaterea poate fi o ocazie pentru o discuție mai largă despre artă contemporană, cultură și educație vizuală.

„Odată intrată în spațiul public, o lucrare capătă și o viață proprie. Fiecare privitor vine către aceasta cu propriile experiențe și asocieri”, arată organizatorii.

Livia Florea, fondatoarea Artown NOW, spune că miza proiectului a rămas aceeași de la prima ediție: transformarea orașului prin artă.

„Ne dorim recucerirea orașului prin artă, accesul liber al comunității la creație contemporană și transformarea Ploieștiului într-un loc mai viu, mai deschis și mai al oamenilor care îl locuiesc. Artown NOW nu a fost niciodată despre o agendă, ci despre oraș”, afirmă aceasta.

Ediția Artown NOW din acest an se desfășoară în perioada 18 septembrie – 4 octombrie și reunește peste 100 de artiști, 25 de murale și sculpturi și alte zeci de lucrări. Unul dintre principalele proiecte este intervenția artistică de la Fabrica UZUC, un sit industrial cu o istorie de peste 120 de ani.

DADA TV

View all posts

Add comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *