În fine, am depășit faza în care ne plângeam de politicienii care ne dezamăgesc înșelându-ne așteptările. Suntem în sitația în care nu mai avem niciun fel de așteptare.

De la cine să ai? Uitați-vă la candidați! Nu doar la cei care vor să fie primar la Ploiești sau președinte de Consiliu Județean, desi am putea discuta și despre ei destul. Despre ce n-a făcut în patru ani ăla care se laudă că e singurul care face, în timp ce restul doar vorbesc.  Despre cei care s-au înscris în cursă doar ca să se afle în treabă, despre cei care au făcut-o pentru că li s-a cerut asta ca să amețească electoratul… Sau despre grupurile de interese din spatele unora și altora, despre dosare cu stejari și daci precum și despre multe alte astfel de subiecte cu iz penal. Ne-ar prinde alegerile viitoare și n-am epuiza subiectul.  

Uitați-vă, însă, la cei de pe liste, acolo unde armatele de orci s-au încolonat cum i-au auzit suflând în corn pe liderii de filiale N-aș vrea să știu ce e în sufletul unui PSD-ist adevărat care va trebui să voteze cu Volosevici la primărie și cu Sârbu plus Ilași la C.L. Ori ce-o gândi un liberal adevărat care îl vede pe Ganea pe lista de votat. Ganea, care în 2020 candida susținut de PSD, cu tot cu fostul prefect, Lupea, acum și ea pe lista PNL.

Sigur, căile politicii, se știe, sunt încurcate, așa că e aproape normal ca politicienii să se trească luați de val și purtați de vântul interesului prin cine știe partide. Dar noi, alegători, ce vină avem, cui i-am greșit ca astăzi  să ni se ceară să votăm astfel de candidați?

Totuși, ca să încheiem cum am început, într-o notă veselă, să fim optimiști întrucât se știe, mâine poate fi chiar și mai rău de-atât!

DADA TV

View all posts

Add comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Momentan facem teste. Verifica mai tarziu. sau vezi pe yt: toate clipurile video.