Mihai Politeanu, noul primar al orașului Ploiești, a anunțat că va susține audiențe în direct la DADA TV, o dată pe lună. Acest anunț a fost făcut chiar de către primar, la doar câteva zile după finalizarea alegerilor locale, în studioul DADA TV.
În cadrul emisiunii „Știi ce zic!”, moderată de Claudius Dociu, Mihai Politeanu a promis că va veni cel puțin o dată pe lună pentru a intra în direct cu ploieștenii, din studioul televiziunii locale. La ultima sa apariție, zeci de telefoane și mesaje au fost transmise în timpul emisiunii, pe parcursul celor aproape două ore de emisie.
„Vreau să fiu aproape de cetățeni, să le ascult problemele și sugestiile. Vom folosi această platformă pentru a avea un dialog deschis și constant cu locuitorii orașului nostru,” a declarat Mihai Politeanu. Acesta este motivul pentru care primarul a ales să utilizeze și această cale de comunicare, dorind să fie cât mai accesibil pentru cetățeni.
Deși campania electorală s-a încheiat, Mihai Politeanu continuă vizitele prin cartierele orașului pentru a descoperi și alte probleme cu care se confruntă ploieștenii.
Următoarea sesiune de audiențe în direct va fi anunțată în curând, iar ploieștenii sunt încurajați să participe activ și să își exprime preocupările și sugestiile.
Add comment