Tineri din trei județe, inclusiv Prahova, vor încerca să-și convingă colegii de generație să nu (mai) consume droguri. Aceasta este esența proiectului „Descoperă puterea din tine!”, lansat astăzi la Ploiești în prezența reprezentanților instituțiilor implicate.
Evenimentul a avut loc la Teatrul „Toma Caragiu”, care se va implica activ în proiectul ce prevede și numeroase activități interactive, teatru forum, sport sau treasure hunt.
În valoare de peste 1,5 milioane de lei, proiectul derulat de Societatea Națională de Crucea Roșie și Agenția Națională Antidrog își propune ca în următoarele șase luni să antreneze 30 de adolescenți și tineri din județele Brașov, Pahova și Constanța pentru a pleda convingător împotriva consumului de stupefiante în rândul colegilor lor.
De asemenea, vor avea loc zeci de acțiuni stradale de informare a tinerilor, se vor tipări și distribui 50.000 de broșuri și pliante informative astfel încât la finalul proiectului cel puțin 10.000 de tineri din municipiile Ploiești, Brașov și Constanța, dar și din 20 de comune unde există risc crescut de droguri, să fie conștienți de pericolele la care sunt expuși consumatorii de astfel de substanțe.
Add comment