Fundația Comunitară Prahova organizează marți, 28 mai Cercul Faptelor Bune.
Aflat la cea de-a XVI-a ediție, ”Cercul Faptelor Bune” este Arena Leilor pentru ONG-uri și donatori și le oferă persoanelor care doresc să ajute oportunitatea de a se implica împreună.
Cea de-a XVI-a ediție va avea loc pe 28 mai 2024 și este găzduită de către Sky Events, sala Opal.
Organizatorii le propun participanților să susțină trei cauze din comunitatea prahoveană:
– Crearea unui climat de conviețuire decent pentru cei 50 de beneficiari (persoane vârstnice şi persoane adulte cu dizabilităţi neuropsihice şi mentale) de la Centrul de servicii comunitare din comuna Fântânele, județul Prahova, prin achiziționarea unor saltele impermeabile care să asigure acestora un somn odihnitor și sănătos.
– Susținerea secției de scrimă din cadrul Clubului Sportiv Petrolul Ploiești, prin achiziționarea materialelor de antrenament (lame pentru florete) necesare celor 25 de sportivi ai grupei de avansați, pentru a sprijini participarea și performanța acestora în competițiile naționale și internaționale.
– Sprijin pentru familiile monoparentale din comunitate prin proiectul „Program de Suport – Când visurile prind aripi” al Asociației Călătoria Sufletului Nostru, care presupune organizarea de activități educaționale și recreative pentru părinți și copii, timp de 6 luni, cu scopul de a îmbunătăți calitatea vieții și relațiile în familie.
Pe parcursul evenimentului, spun organizatorii, veți putea descoperi poveștile cauzelor din comunitate, ale ambasadorilor lor și oamenilor care îi susțin. Totodată, vă veți bucura de un moment artistic susținut de o tânără artistă ploieșteancă, Carina Veghiu,.
Toți cei care doresc să participe sunt așteptați începând cu ora 17.30, evenimentul începe la ora 18.00. Participarea este gratuită, dar recomandăm să vă înscrieți aici.
Add comment