Petrolul Ploiești debutează marți, 18 august, în ediția 2026-2027 a Cupei României. Formația pregătită de Ricardo Sousa va întâlni, în deplasare, CSM Reșița, una dintre echipele care au început perfect noul sezon al Ligii a II-a.
Partida se va disputa pe stadionul „Mircea Chivu” din Valea Domanului, de la ora 17.30, și va fi transmisă în direct de Digi Sport și Prima Sport. Miza confruntării este calificarea în faza grupelor Cupei României.
Două echipe în formă
Petrolul abordează întâlnirea după un început promițător de campiona, cu nouă puncte obținute în primele cinci etape: trei victorii și două înfrângeri.
Ploieștenii au câștigat ultimele două partide, 1-0 pe „Ilie Oană” în fața Oțelului Galați și 2-1 în deplasare cu FC Voluntari. Succesul de la Voluntari a confirmat revenirea echipei după cele două eșecuri consecutive suferite în deplasările cu FC Argeș și Universitatea Craiova.
Formația prahoveană are însă parte de un program extrem de încărcat. La numai trei zile după partida de Cupă de la Reșița, Petrolul va reveni pe teren pentru unul dintre cele mai așteptate meciuri ale sezonului: duelul cu Rapid București, programat vineri, 21 august, de la ora 20.30, pe stadionul „Ilie Oană”. În etapa următoare, „lupii” se vor deplasa pe terenul Universității Cluj.
Nici CSM Reșița nu duce lipsă de rezultate. Echipa pregătită de Dorinel Munteanu a câștigat toate cele trei meciuri disputate în actuala ediție a Ligii a II-a: 2-1 cu ASA Târgu Mureș, 2-0 în deplasare cu CSM Olimpia Satu Mare și 2-0 cu CSL Ștefănești. Cu nouă puncte și un golaveraj de 6-1, formația din Valea Domanului ocupă locul al treilea.
Reșițenii au trecut și de primul lor obstacol din Cupa României. În turul al treilea, CSM s-a impus cu 3-1 pe terenul formației Timișul Șag, după ce gazdele deschiseseră scorul. După confruntarea cu Petrolul, echipa bănățeană va juca în campionat, pe 22 august, în deplasare cu Popești-Leordeni, iar pe 29 august va primi vizita Stelei București.
Petrolul domină întâlnirile directe din ultimii ani
Cele mai recente confruntări oficiale dintre cele două echipe au avut loc în Liga a II-a, iar Petrolul nu a pierdut niciuna dintre ele.
În noiembrie 2019, partida disputată la Reșița s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. În septembrie 2020, ploieștenii s-au impus categoric în Valea Domanului, cu 4-0, într-un meci în care Petrolul era pregătit de Viorel Moldovan. Ultima întâlnire directă s-a disputat pe 3 aprilie 2021 și a fost câștigată tot de formația prahoveană, cu 1-0.
Bilanțul acestor trei confruntări recente este clar favorabil Petrolului: două victorii, un rezultat de egalitate și un golaveraj de 6-1.
Istoria duelurilor dintre Ploiești și Reșița este însă mult mai veche, cele două centre fotbalistice întâlnindu-se în numeroase rânduri și în primul eșalon.
Un singur meci pentru intrarea în grupe
Deși diferența de eșalon o plasează pe Petrolul în postura de favorită, partida se anunță dificilă. CSM Reșița are avantajul terenului propriu, vine după patru victorii consecutive în meciurile oficiale și nu a primit decât două goluri în acest interval.
Pentru „lupi”, obiectivul este clar: calificarea în faza grupelor și continuarea parcursului într-o competiție pe care Petrolul a câștigat-o de trei ori în istoria sa, în 1963, 1995 și 2013.
Învingătoarea va intra în grupele Cupei României, ale căror trei etape sunt programate pe 2 septembrie, 28 octombrie și 2 decembrie. Sferturile de finală se vor disputa pe 3 martie 2027, semifinalele pe 21 aprilie, iar finala pe 12 mai 2027.







Add comment