Rotarieni din Grecia vor participa, în perioada 1–5 iulie 2026, la un amplu circuit cultural și de prietenie în România, desfășurat sub genericul „Cetățile Rotary – Înfrățiți cu temelia în piatra istoriei”. Programul este organizat în cadrul Comitetului Inter-Țări România–Grecia și urmărește consolidarea relațiilor dintre cluburile Rotary din cele două țări, prin întâlniri directe, vizite la importante obiective istorice și inițierea unor noi colaborări.

„Cetățile Rotary” este o inițiativă națională și internațională care urmărește conectarea cluburilor Rotary din orașe cu cetăți medievale și antice, prin vizite tematice, întâlniri intercluburi și semnarea unor acorduri de colaborare. Prin acest proiect, istoria comună europeană devine o punte de dialog, înfrățire, cooperare și acțiuni viitoare între cluburile Rotary din România, Republica Moldova și Grecia.

În cadrul evenimentului, România va primi vizita unei delegații formate din 24 de persoane din Districtul 2475 Grecia, reprezentând nouă cluburi Rotary. Din delegație fac parte Guvernatorul Ales pentru anul rotarian 2026–2027, Guvernatorul Nominalizat pentru 2028–2029, foști guvernatori districtuali, precum și președinți și secretari de cluburi. Componența delegației subliniază importanța acordată proiectului și potențialul acestuia de a genera parteneriate durabile între cluburile participante.

Prezența reprezentanților Districtului 2241 România–Republica Moldova va conferi evenimentului vizibilitate, continuitate instituțională și relevanță districtuală, consolidând totodată relațiile de cooperare dintre Districtul 2241 România–Republica Moldova și Districtul 2475 Grecia.

Un moment important al vizitei va avea loc în județul Prahova, joi, 2 iulie, când delegația va ajunge la Sinaia. Oaspeții vor vizita Castelul Peleș, unul dintre cele mai valoroase monumente istorice și arhitecturale ale României, și se vor întâlni cu reprezentanții Rotary Club Ploiești.

Prezența delegației în Prahova oferă membrilor Rotary Club Ploiești ocazia de a le prezenta oaspeților frumusețea și valoarea patrimoniului local, dar și de a discuta despre proiecte, inițiative comunitare și posibile forme de cooperare. Întâlnirea de la Sinaia se înscrie în spiritul proiectului, care își propune să apropie cluburile Rotary din orașe legate de monumente și cetăți istorice, transformând patrimoniul cultural într-un punct de plecare pentru prietenii și parteneriate de lungă durată.

Programul va începe miercuri, 1 iulie, la București, unde vor sosi două grupuri din Grecia, unul din Atena și celălalt din Salonic. Participanții vor vizita Palatul Parlamentului, Biserica Stavropoleos și Centrul Vechi și se vor întâlni cu rotarieni din cluburile bucureștene.

După oprirea din Prahova, traseul va continua spre Castelul Bran și Poiana Brașov, unde delegația va avea o întâlnire cu reprezentanții cluburilor Rotary din Brașov. Oaspeții se vor deplasa apoi la Slănic Moldova, care va deveni punctul central al următoarelor zile ale circuitului.

Vineri, 3 iulie, participanții vor vizita Curtea Domnească din Piatra Neamț, Mănăstirea Văratec și Cetatea Neamțului, fiind prevăzute întâlniri cu membrii Rotary Club Piatra Neamț Camena și Rotary Club Cetatea Neamțului Târgu Neamț. De altfel, inițiativa „Cetățile Rotary” aparține Rotary Club Cetatea Neamțului Târgu Neamț și este susținută de Comitetul Inter-Țări România–Grecia.

În cea de-a patra zi, delegația va ajunge la Miercurea Ciuc și Șumuleu Ciuc, unde sunt programate vizite la Cetatea Mikó și Bazilica „Sfânta Maria”, precum și o întâlnire cu rotarieni din județele Harghita și Covasna.

Circuitul va fi completat de o seară festivă la Slănic Moldova, care va cuprinde premierea participanților la tabăra de pictură organizată în stațiune, ceremonia de predare și preluare a mandatului de președinte al Rotary Club Bacău și o întâlnire a rotarienilor din districtele 2241, 2475 și 2232. În ultima zi, oaspeții vor vizita Salina Târgu Ocna, după care se vor întoarce la București pentru plecarea spre Grecia.

Prin această inițiativă, istoria și patrimoniul României devin punți de legătură între comunități și între oameni care împărtășesc aceleași valori. Pentru Prahova, includerea Castelului Peleș în traseu și întâlnirea cu membrii Rotary Club Ploiești reprezintă o nouă oportunitate de promovare a județului, dar și de întărire a relațiilor internaționale construite în jurul prieteniei, dialogului și implicării în folosul comunității.

DADA TV

View all posts

Add comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *