În perioada 11 – 13 august, Piața Sfatului din Brașov va găzdui a doua ediție a FILAfest, primul Festival al Filarmonicilor din România. Evenimentul muzical unic, organizat de către Asociația pentru Promovarea Copiilor și Tinerilor Talentați din România (A.P.C.T.T.R.) în parteneriat cu Agenția Metropolitană Brașov și Filarmonica Brașov și cofinanțat de către Primăria Municipiului Brașov, aduce în centrul atenției tinerii și muzica alternativă interpretată de trei importante filarmonici din țară.
FILAfest va transforma Piața Sfatului într-un cadru vibrant și plin de energie timp de trei zile, în care muzica fusion și reinterpretările muzicale inedite vor fi protagoniștii serilor de festival. Concertele, ce vor începe la ora 20:00, vor fi accesibile publicului larg, cu intrare gratuită, facilitând astfel accesul tuturor celor pasionați de muzică.
Evenimentul reprezintă o inițiativă deosebită în peisajul cultural românesc, având ca obiectiv principal atragerea tinerilor în sălile de concert ale filarmonicilor și promovarea muzicii simfonice ca o formă de artă nobilă și captivantă. Potrivit directorului festivalului, Rebecca Diaconu, „FILAfest este conceput ca un eveniment de elită, menit să atragă publicul tânăr în sălile de concerte ale filarmonicilor. Ne dorim să oferim o experiență culturală excepțională, prin care să apropiem tinerii de muzica simfonică, care este considerată una dintre cele mai nobile forme de artă. Având în vedere standardele înalte pe care le promovăm, suntem încrezători că a doua ediție a festivalului va atrage în special iubitorii mai tineri de muzică, ce sunt invitați să se lase surprinși de reinterpretări muzicale inedite, prezentate cu măiestrie de cele mai prestigioase filarmonici din țară și de invitați de renume. Sperăm ca FILAfest să îmbogățească gusturile și să lărgească orizonturile muzicale ale celor prezenți, pentru că suntem convinși că muzica clasică este expresia sublimă a culturii și a excelenței artistice.”
Programul festivalului este alcătuit din trei concerte în stil alternativ, ce vor oferi o experiență muzicală variată și unică. Astfel, prima seară, vineri, 11 august, va fi dedicată jazz-ului, prin concertul intitulat „Swinging voices & Jazz Notes”, care va aduce pe scenă Corul Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești în colaborare cu Trupa Ploiești Jazz Trio. Sub îndrumarea dirijorului Eduard Dinu, publicul va fi încântat cu ritmuri vibrante și armonii subtile.
Sâmbătă, 12 august, cea de-a doua seară de festival va răsuna de sunetele pop simfonice ale Filarmonicii din Brașov, împreună cu VIBE Band, Cosmin Stanciu și Emanuel Vots – soliști instrumentiști și Ovidiu ANTON, câștigător EUROVISION 2016. Dirijorul serii va fi Laurențiu Muntean, muzician de calibru și manager al Filarmonicii din Arad. Repertoriul acestui concert va fi alcătuit din cele mai populare piese de pe topurile Billboard și cele mai vizualizate pe platforma YouTube, pentru a oferi o seară de neuitat.
Duminică, 13 august, Filarmonica Oltenia Craiova va încheia festivalul cu un concert Rock Simfonic de excepție. Alături de celebra Trupa IRIS și soprana Felicia FILIP, Orchestra Simfonică va fi condusă de către dirijorul Alexandru ILIE, un talentat și consacrat reprezentant al tinerei generații de dirijori. Concertul va aduce publicului reinterpretări unice ale celor mai iubite piese din repertoriul formației IRIS, într-o combinație inedită de sunete clasice și rock.
FILAfest este susținut de Primăria Municipiului Brașov și beneficiază de sprijinul unor sponsori și parteneri, precum Zizin, Flora Trend, Voluntari BV, SILNEF Security, Italian D.O.C., Hotel Brașov, Hotel Ambient, Apel One Med. De asemenea, evenimentul este mediatizat de DADA Media Consulting și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România. Evenimentul promite să fie o reușită, atrăgând un public variat, dornic să se lase captivat de atmosfera muzicală oferită de cele trei filarmonici de prestigiu din România.
Add comment