Sub ocrotirea lui 33
În perioada 7-12 noiembrie se desfășoară la Cottbus în landul Brandenburg din Germania, la aproximativ 100 km de capitala Berlin, Film Festival Cottbus, unul din cele mai importante festivaluri de film est-european. Ajuns la ediția cu numărul 33 – un număr cu o vibrație specială, după cum se știe – festivalul prezintă anul acesta un line-up care include 150 de filme din 48 de țări, din care 7 filme sunt prezentate în premieră mondială, 4 ca premieră la nivel internațional (prima proiecție în afara țării de origine) și 59 în premieră în Germania. 6 filme românești sunt incluse în program (v. mai jos lista completă), printre care cele mai noi proiecte ale unor regizori precum Tudor Giurgiu, Cristi Puiu, Vlad Petri ș.a. „Libertate”, de Tudor Giurgiu face parte din secțiunea „Wettbewerb”, respectiv din Compeția oficială, concurând pentru mult râvnitul trofeu al Festivalului, frumoasa Lubina.
Coproducția româno-germană „Clara” a regizorului Sabin Dorohoi va avea premiera mondială în cadrul secțiunii „Spectrum”, pe data de 8 noiembrie a.c., iar la secțiunea de Filme Documentare va rula și „Între Revoluții”, în regia lui Vlad Petri, film distins la Festivalul de Film de la Berlin din februarie 2023 cu Premiul Federației Internationale a Criticilor de Film.
În același timp, Vlad Petri este membru în jurul secțiunii „Dialog” din cadrul festivalului de la Cottbus, care pune accentul pe aspecte de comunicare interculturală în filmele alese, vizând un dialog armonios între diferite spații culturale. Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” Berlin este partener la cea de-a 33-a ediție a Festivalului de Film de la Cottbus, iar echipa condusă de directorul Cristian Niculescu va lua parte la proiecțiile filmelor românești, care se vor desfășura, ca de fiecare dată în cadrul festivalului, în prezența echipei filmelor la o rundă de Q&A cu publicul. Acest aspect conferă Festivalului de la Cottbus un caracter familiar, susținut și de cadrul intim al sălilor de cinema alese, regizorii, producătorii sau protagoniștii filmelor putând fi văzuți de public nu numai pe marele ecran, ci și în vecinătatea imediată, în carne și oase, bucuroși de interacțiune directă.
După ce anul trecut Programul de studiu româno-german de la Universitatea BTU din Cottbus a fost prezent în calendarul cultural conex al Festivalului de Film de la Cottbus cu Atelierul Rumänisch in Cottbus/ Limba română în Cottbus (care a inclus prezentarea oficială a programului bilingv de Asistență Socială de la Facultatea de Asistență Socială, Sănătate și Muzică, însoțită de un dialog cu studenți, profesori colaboratori, instituții partnere și participanți la Festivalul de Film, precum și o lansare de carte de eseuri și articole de corespondență culturală din străinătate: 33, de Cătălina Ene Onea, editura Eikon, 2022), anul acesta cursurile de limba și cultură română de la BTU se mută pentru două zile în sala de cinema, pentru a facilita întâlnirea studenților din cadrul programului cu cineaștii români ai momentului.
Printre participanti se numără și studențtii pregătiți de către Cătălina Ene Onea, autor și jurnalist cultural, profesor de limba română ca limbă străină și interculturalitate la Universitatea BTU Cottbus-Senftenberg, coordonator proiecte culturale în cadrul Programului de studiu româno-german/Asistență Socială cu dublă diplomă al Facultății de Asistență Socială, Sănătate și Muzică din Cottbus.
Primul pas în acest sens a fost făcut încă din vara lui 2022, când Programul de studiu româno-german, în partneriat cu Festivalul de Film, Institutul Cultural Român și Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești, sub egida Ambasadei României la Berlin, a organizat conferința online Scurtă istorie a filmului românesc, susținută de criticul și interpretul de film Irina-Margareta Nistor. În anul 2022 România a fost țară invitată de onoare în cadrul Festivalului de Film de la Cottbus, aflându-se „în lumina reflectoarelor” în secțiunea „Spotlight”. Anul acesta, organizatorii s-au decis pentru „Spotlight: Ukraine”, încercând să atragă astfel atenția și asupra contextului socio-cultural extrem de delicat în zonă la ora actuală. Programul complet al celei de-a 33-a ediție a Festivalului de Film de la Cottbus poate fi accesat aici.
Programul filmelor românești din cadrul FFC – ediția 33.
LIBERTATE by Tudor Giurgiu
09.11. 13:00 | Stadthalle
10.11. 19:00 | Weltspiegel Saal 2
CLARA by Sabin Dorohoi
08.11. 19:00 | Weltspiegel Großer Saal
10.11. 11:00 | Weltspiegel Saal 2
MMXX by Cristi Puiu
08.11. 16:00 | Weltspiegel Saal 2
09.11. 21:00 | Obenkino
CARBON by Ion Borş
09.11. 13:00 | Obenkino
10.11. 21:00 | Glad-House
GEAMĂNA by Matthäus Wörle (EcoEast-Kurzfilmprogramm)
10.11. 16:00 | Obenkin
BETWEEN REVOLUTIONS by Vlad Petri
09.11. 20:00 | Glad-House
11.11. 13:30 | Obenkino
Video cu studenții germani care învață limba română la Universitatea din Cottbus, FFC 2022
Add comment