Filiala „Ioan Grigorescu” Prahova a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România își exprimă profundul regret la plecarea dintre noi a colegului și prietenului nostru, jurnalistul Daniel DIMACHE.
Dispariția sa fulgerătoare este pentru noi, toți cei care l-am cunoscut și am colaborat cu el, cu atât mai tulburătoare cu cât Daniel DIMACHE era la vârsta deplinei maturități profesionale, fiind pregatit pentru noi provocări în cariera sa. Timpul, însă, nu a mai avut răbdare…
„Om de dialog și în profesie, și în viață”, potrivit propriilor spuse, ca jurnalist în presa scrisă, dar și ca realizator de emisiuni de televiziune, Daniel Dimache a promovat schimbul de idei, dezbaterea, convins fiind că menirea actului de presă este de a servi interesul public.
La despărțirea de el, în numele colegilor și al publicului pe care l-a servit, transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate! Ne exprimăm speranța sinceră că amintirea sa va rămâne mereu vie în conștiința noastră, a tuturor!
Adio, Dan! Dumnezeu să te odihnească în pace!
Comunicat UZPR Prahova
Add comment