In colaborare cu Alianța Franceză Ploiești şi Institutul Francez București, Universitatea Petrol-Gaze Ploiești găzduieşte joi, 30 mai 2024, între orele 11.00 – 13.00 conferința intitulată „Diplomația Sportivă şi influenţa sa culturală”, susținută de PASCAL BONIFACE,  directorul Institutului de Relații Internaționale și Strategice din Paris.

Conferința va avea loc în sala AP10 din corpul A, Universitatea Petrol-Gaze Ploiesti.

Această conferință este organizată în cadrul sărbătorii Centenarului Institutului Francez din România și a festivalului Résonances de la francophonie 2024 și face parte din seria evenimentelor organizate de Institutul Francez din România în 2024 pentru promovarea Jocurilor Olimpice și Paralimpice #Paris 2024 #JOP2024.

Fie că este folosit ca instrument de influență sau ca sursă de probleme economice, politice sau chiar culturale, sportul a devenit un element esențial al relațiilor internaționale. Prin „Programul de sport și geopolitică”, IRIS (Institutului de Relații Internaționale și Strategice din Paris) observă şi analizează influenţa tot mai puternică a sportului pe plan internațional, în diplomația culturală.

DADA TV

View all posts

Add comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Momentan facem teste. Verifica mai tarziu. sau vezi pe yt: toate clipurile video.